
O fata din Romania a uimit juriul de la Britain's Got Talent
O romanca de doar 14 ani, cu o voce uimitoare, a fermecat juriul de la "Britain's Got Talent" si a primit cel mai rapid Golden Buzz! Eleva Maya Giotea, originara din Timisoara, si-a ales o piesa extrem de grea si a interpretat-o impecabil, determinandu-l pe Bruno Tonioli sa apese fara ezitare pe sonerie si sa o trimita astfel direct in semifinale, intr-un timp record. Maya a cantat "Listen”, cu care Beyonce si-a dat masura talentului in filmul biografic "Dreamgirls”.
Eleva a fost ovationata in picioare de numerosul public prezent la auditii, iar Toniloi (69 de ani), fosta vedeta a emisiunii "Strictly”, a urcat pe scena pentru a o imbratisa, spunand: "A fost cea mai matura si mai reusita versiune a acestui cantec pe care am auzit-o de la cineva atat de tanar”. De asemenea, o alta jurata, Amanda Holden, a declarat: "Trebuie sa fie cel mai rapid Golden Buzzer din istoria BGT”.
Maya Giotea si-a incercat intai norocul la varianta autohtona a show-ului, iar la "Romanii au talent" a primit de asemenea ovatii, precum si laudele juriului, care i-a acordat patru de DA (mai... "zgarciti" decat britanicii), pentru interpretarea senzationala a unei piese din repertoriul lui Whitney Houston: "I Have Nothing".
Performanta Mayei a devenit virala pe internet, unde are zeci de mii de admiratori din intreaga lume.
Sursa foto: VIVA!