
O baza sportiva ce va purta numele handbalistei Cristina Neagu a fost inaugurata in sectorul 6
Baza sportiva 'Cristina Neagu' a fost inaugurata, vineri, la Scoala 'Calinic de la Cernica' - Scoala nr. 164, informeaza Primaria Sectorului 6.
La eveniment au participat fosta mare handbalista Cristina Neagu, precum si fotbalistul Sorin Ghionea, tenismena Andreea Mitu si baschetbalistul Virgil Stanescu.
Este vorba despre cea mai mare baza sportiva amenajata intr-o curte de scoala, informeaza Primaria, pe pagina sa de Facebook.
'Aici faci de acum sport gratuit. Joci fotbal, volei, handbal, baschet, tenis, badminton, ping pong, calisthenics atat in exterior, cat si in interior. Pe o suprafata de peste 13.000 mp. Plus sarituri la groapa, atletism pe pista de alergare, sah in zona amenajata. Toate suprafetele sunt realizate la standarde profesionale, de competitie', noteaza Primaria.
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a subliniat ca baza sportiva va putea fi utilizata de catre membrii comunitatii in afara orelor de scoala, seara, in weekend-uri si in vacante.
'Le multumesc colegilor de la ADPDU Sector 6 pentru munca depusa si va asteptam pe toti sa facem sport impreuna, in comunitate', a declarat edilul.
'Este nemaipomenit ce s-a facut. Sustin miscarea, iar faptul ca baza este pentru comunitate, cu acces gratuit, este excelent. Sunt onorata ca-mi poarta numele', a transmis Cristina Neagu.
Joi, Primaria Sectorului 6 informa ca au mai fost amenajate trei terenuri de sport 'moderne, de calitate' in incinta Colegiului Carol I (Str. Porumbacu nr. 52). Este vorba despre: un teren de fotbal, unul de baschet si unul de volei. De asemenea, au fost montate trei mese de tenis de masa.
'Toate se pot folosi gratuit! Curtile scolilor din Sectorul 6 sunt deschise pentru comunitate in vacante, weekend-uri si in afara orelor de curs. Nu sunt singurele! In aceasta vara, ADPDU Sector 6 reabiliteaza terenurile de sport in 22 de scoli si licee', informa autoritatea locala.
Pana acum sunt gata terenurile de la: Colegiul Economic 'Costin C. Kiritescu', Colegiul National 'Elena Cuza', Scoala 311, Scoala 59, Liceul 'Eugen Lovinescu', Scoala speciala 'Sf. Maria', Scoala Orizont, Scoala 'Constantin Paunescu', Colegiul Tehnic 'Carol I'.
sursa foto: Agerpres.