Noul film Alba ca Zapada starneste controverse
Actrita Rachel Zegler, care are rolul principal in „Alba ca Zapada”, starneste controverse pe reteaua de socializare TikTok. Vorbind pentru Variety in septembrie 2022, americanca in varsta de 22 de ani a descris filmul original din 1937 ca fiind „extrem de inapoiat in ceea ce priveste ideile despre femei”.
Ea a fost intrebata daca publicul ar trebui sa se astepte la o versiune mai moderna a lui Alba ca Zapada. „Nu mai este 1937. Ea nu va fi salvata de print si nu va visa la dragostea adevarata. Ea viseaza sa devina un lider neinfricat, corect, curajos si adevarat. Este o poveste cu adevarat incredibila in care se vor regasi tinerii din intreaga lume”, a spus ea, citata de news.ro.
Aceste comentarii, facute in urma cu aproape un an, circula astazi pe TikTok. Potrivit unor utilizatori ai platformei, temele romantismului si iubirii intr-un basm nu pot fi omise. „Inteleg ca vor sa o faca pe Alba ca Zapada mai puternica, dar nu este nimic in neregula cu a fi salvata de un print”, a relatat un utilizator. „Daca productiile urasc atat de mult complotul, de ce nu au creat o poveste complet diferita?”, a spus un alt internaut.
La inceputul acestui an, fotografii ale distributiei au fost dezvaluite de catre compania de productie. Publicul a descoperit ca Alba ca Zapada nu era insotita de cei sapte pitici, ci de „creaturi magice”. In ianuarie, actorul Peter Dinklage („Game of Thrones”) a condamnat stereotipurile persoanelor cu nanism din „Alba ca Zapada”. „Inca mai spui aceasta poveste de moda veche despre sapte pitici care traiesc impreuna intr-o pestera”, a spus el la podcastul lui Marc Maron. Studiourile Disney au comentat ulterior in The Hollywood Reporter: „Trebuie sa evitam sa intarim stereotipurile din filmul de animatie original. Avem o abordare diferita cu aceste sapte personaje si ne-am consultat cu membri ai comunitatii celor cu nanism”.
Unii utilizatori TikTok au criticat, de asemenea, productiile Disney pentru ca au ales-o pe Rachel Zegler ca actrita principala. Potrivit membrilor platformei, actrita, care este de origine columbiana si poloneza, nu se potriveste cu personajul cunoscut pentru ca are pielea „alba ca zapada”. Publicul se va reintalni cu actrita Gal Gadot („Wonder Woman”) in rolul Reginei malefice.