
Ninsori si ger, toata saptamana
Meteorologii avertizeaza ca saptamana ramane geroasa, cu ninsori viscolite, temperaturi ce vor cobori pana la minus 18 grade Celsius si cu strat consistent de zapada. In Bucuresti, temperaturile minime vor ajunge pana la minus 13 grade Celsius, iar grosimea stratului de zapada va atinge aproape jumatate de metru. Potrivit directorului general al ANM, Elena Mateescu, vremea geroasa se va mentine pana in 24 februarie, iar pana in jurul datei de 3 martie se va pastra un fond de vreme mai rece, mai ales in sudul tarii, in timp ce in vest se vor inregistra maxime de 10 grade Celsius.
Potrivit prognozei meteorologice, pana miercuri dimineata, vremea va fi geroasa dimineata si noaptea indeosebi in jumatatea de nord a tarii. Cerul va avea innorari, persistente in cea mai mare parte a intervalului in sud si centru si temporare in rest. Va ninge in Muntenia si Oltenia, local in Transilvania, Dobrogea si la munte si pe arii restranse, mai ales ziua, in celelalte regiuni. Se va depune strat de zapada, cu grosimi mai mari in sudul si centrul Munteniei, dar si in sud-vestul Dobrogei (in general de 10...15 centimetri) si se va forma ghetus. Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari pe litoral (30...35 km/h). Temperaturile maxime se vor situa intre -5 si 4 grade, iar cele minime, in general, intre -16 si -3 grade. Si la Bucuresti va fi frig, va continua sa ninga si se va depune strat nou de zapada cu grosimi de pana la 15 centimetri. Va fi ghetus si temperatura va fi de -4...-3 grade.
Cele mai scazute temperaturi se vor inregistra, atat in tara, cat si in Capitala, de miercuri pana vineri, cand temperaturile vor cobori pana la minus 17 grade Celsius in tara, iar in Capitala pana spre minus 12 grade. Astfel, pana joi, vremea va fi geroasa dimineata local in jumatatea de nord a tarii, iar noaptea si in cea sudica. Cerul va fi variabil, cu innorari si pe arii restranse ninsori slabe la munte si in regiunile extracarpatice. Va fi ghetus. Vantul va sufla slab si moderat, cu usoare intensificari in Moldova. Temperaturile maxime se vor incadra intre -5 si 4 grade, iar cele minime in general intre -17 si -5 grade. Si la Bucuresti vremea va fi rece, geroasa noaptea, cu ninsori slabe in prima parte a zilei de miercuri, cu o temperatura maxima in jurul valorii de 0 grade si cu o minima de -12...-9 grade.
De joi pana vineri dimineata, valorile termice vor caracteriza in continuare o vreme rece, local geroasa noaptea si dimineata, mai ales in regiunile sudice, estice si centrale. Cerul va fi variabil, cu innorari temporare in sud si est unde pe alocuri va ninge slab, cu o probabilitate mai ridicata in zona montana aferenta. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari pe parcursul zilei in Moldova, Dobrogea, estul Munteniei si pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor situa intre -6 si 5 grade, iar cele minime in general intre -17 si -4 grade. Dimineata si noaptea izolat va fi ceata asociata cu depunere de chiciura. In acelasi interval, si la Bucuresti va fi ger dimineata si noaptea, iar cerul va avea innorari temporare si vantul va sufla in general slab. Temperatura maxima in Capitala se va situa in jurul a -2 grade, iar cea minima va fi de -10...-8 grade, mai scazuta in zona periferica. De asemenea, se va forma ghetus.
De vineri pana sambata dimineata, valorile de temperatura vor fi asemanatoare celor din ziua precedenta, astfel incat va fi in continuare ger, mai ales in sudul, centrul si estul tarii,. cu vant slab si moderat si cu intensificari ziua in sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa intre -6 si 6 grade, iar cele minime in general intre -18 si -5 grade. Izolat vor fi conditii de ceata asociata cu depunere de chiciura. Vreme geroasa va fi, in aceeasi perioada, si in Capitala, cu cer mai mult senin ziua si variabil noaptea si cu vant slab pana la moderat. Temperatura maxima se va situa in jurul a -3 grade, iar cea minima va fi de -13...-11 grade, mai scazuta in zona periferica.
Pentru intervalul 22 - 25 februarie, meteorologii estimeaza ca vremea va fi in continuare rece in sudul tarii, local geroasa dimineata si noaptea, cu probabilitate redusa de ninsori, tendinte care vor fi valabile si pentru Capitala.
Directorul general al ANM, Elena Mateescu, a declarat, marti, la Digi24, ca la acest moment, in Bucuresti grosimea stratului de zapada variaza intre 23 de centimetri la statia meteorologica Bucuresti - Afumati si 35 de centimetri la Filaret. In restul zonelor din sudul tarii, aflate sub avertizare meteorologica de cod galben, stratul de zapada are grosimi intre opt si 26 de centimetri (la Calarasi).
„Mentinem avertizarea meteorologica de cod galben pana maine dimineata la 10.00, vor mai fi perioade in care sa ninga moderat cantitativ, se va putea depune strat nou de zapada, cu grosimi intre 10 pana la 15 centimetri, astfel incat pana la finalul acestui episod sa consemnam si in Capitala un strat, in general, intre 35 pana la 45 de centimetri de zapada. Trebuie sa luam in considerare si temperaturile deosebit de scazute, vorbim de maxime in jurul la minus 3 grade si minime, cel putin in Capitala, spre minus 5, posibil mai coborate in zona preoraseneasca, in timp ce in jumatatea nordica, acolo unde mentinem, de asemenea, avertizarea meteorologica de cod galben pentru temperaturi foarte scazute, minime spre minus 17 - minus 10 grade, cu siguranta si in conditiile in care vantul va putea avea intensicari moderate, senzatia de rece va putea fi mult amplificata”, a declarat Elena Mateescu.
Potrivit directorului general al ANM, actualizarea estimarilor de marti dimineata, pentru intervalul 17 februarie - 17 martie, mentine semnalul pentru saptamana aceasta, 17-24 februarie, ca o saptamana foarte rece, mai ales in jumatatea sudica a tarii, dar si in zonele centrale nordice si in zona de munte.
„Aceasta saptamana va putea fi considerata cea mai rece saptamana din iarna 2024-2025 si din luna februarie din acest an, dupa care, din 24 februarie pana in jurul date de 3 martie, ramanem pe un fond de vreme mai rece, in continuare, in special in sudul tarii, in timp ce in Vest vorbim de temperaturi usor peste medie, pentru ca, asa cum arata si semnalul la acest moment, dupa data de 25 februarie, ne asteptam ca maximele, cel putin pe parcursul zilelor, sa atinga 10 grade si sa depaseasca usor 10 grade Celsius”, a mai spus directorul general al ANM.