2024-05-25 23:11:58

Nicki Minaj, arestata pe aeroport in Olanda

Cantareata americana Nicki Minaj (41 de ani) a fost arestata aseara pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, Olanda, cu cateva ore inainte de a sustine un concert la Co-op Live din Manchester. Rapperita si-a tinut la curent urmaritorii cu incidentul, anuntandu-i ca este suspectata de posesie de droguri usoare. Intr-un mesaj, ea a scris a scris "au spus ca au gasit iarba”. 

Cunoscuta pentru atitudinea ei mereu sigura pe ea si sfidatoare, artista a sustinut ca "mi-au luat bagajele fara consimtamant” si ca "incearca sa ma tina departe de Manchester” si a filmat un functionar de la aeroport care ii cerea sa ii fie verificate bagajele. 

Un purtator de cuvant al Royal Netherlands Marechaussee a declarat: "Putem confirma ca am arestat o femeie americana in varsta de 41 de ani pe aeroportul Schiphol din cauza posesiei de droguri usoare”.


Sursa foto: LBC


Vezi si