2026-10-08 23:24:55

NEXXT AI Hackathon 2026

A treia ediție NEXXT AI Hackathon are loc pe 28 - 29 octombrie, la FACE Convention Center.

Prima zi este dedicată dezvoltării prototipurilor, iar a doua aduce mentorat, masterclass-uri, acces la conferința NEXXT AI Summit și finala competiției. Premiile includ 8.000 de euro în numerar și beneficii în natură de 30.000 de euro.

Peste 50 de echipe, peste 30 de mentori și o provocare comună: transformarea ideilor în prototipuri AI care rezolvă probleme reale de business. NEXXT AI Hackathon 2026revine pentru a treia ediție, pe 28 - 29 octombrie, la FACE Convention Center din București, și invită studenții, tinerii profesioniști și fondatorii de startup-uri să construiască următoarea generație de soluții de inteligență artificială. 

Competiția propune trei direcții de inovație AI, cu aplicații în creșterea afacerilor, eficiența operațională și robotică:

• AI for Scaling and Growth: soluții pentru atragerea clienților, personalizarea experiențelor și dezvoltarea de produse, servicii și surse noi de venit.

• AI for Operational Efficiency: aplicații care automatizează activitățile repetitive, simplifică procesele și ajută echipele să ia decizii mai bune.

• Embodied AI: proiecte care aduc inteligența artificială în lumea fizică, prin robotică și sisteme capabile să perceapă mediul, să ia decizii și să acționeze.

Participanții se pot înscrie individual sau în echipe de 3 - 6 membri, iar programul se desfășoară în două etape. Pe 28 octombrie, echipele se concentrează pe dezvoltarea soluțiilor AI: pornesc de la provocările propuse, construiesc prototipuri și își testează ideile. Pe 29 octombrie, participanții se întâlnesc cu mentorii, primesc feedback tehnic și de business și participă la masterclass-uri aplicate și sesiuni selectate din conferința NEXXT AI Summit. Ziua se încheie cu prezentarea proiectelor finaliste pe Main Stage și premierea echipelor câștigătoare. 

NEXXT AI Hackathon aduce sub același acoperiș dezvoltatori, antreprenori, studenți și profesioniști din companii, creând contextul în care competențele și perspectivele lor se completează. Obiectivul este dezvoltarea unei comunități de inovatori AI care găsesc colaboratori, învață împreună și construiesc proiecte cu potențial de adopție în companii.

Înscrierile la NEXXT AI Hackathon se închid pe 20 octombrie 2026 sau odată cu atingerea capacității maxime a competiției. Participanții pot aplica individual sau alături de o echipă. Condițiile de participare și formularul sunt disponibile pe pagina de înscriere NEXXT AI Hackathon.

Sursa foto: happ.ro

Vezi si