
NASA, colectia Artemis
In SUA, la centrul spatial din Huston, NASA a dezvaluit primul prototip al costumelor dezvoltate pentru astronautii care vor ajunge pe Luna in cadrul misiunilor Artemis. Noile costume sunt realizate de compania texana Axiom Space si sunt revolutionare din cel putin doua motive.
Sofisticatele combinezoane spatiale sunt mai flexibile si mai putin voluminoase ca cele purtate de astronautii din misiunile Apollo si vor avea si sisteme de sustinere a vietii si mentinere a presiunii mai avansate decat cele din misiunile Apollo. De asemenea, criteriul incluziunii a fost si el respectat: costumele vor putea fi ajustate in asa fel incat sa poata fi purtate de 90 la suta din populatia americana, indiferent de sex, potrivit NASA.
De altfel, Agentia Spatiala americana declara ca "Diversitatea va fi importanta in noile expeditii pe Luna". Misiunea Artemis 3, programata dupa 2026, care isi propune sa readuca oameni pe suprafata Lunii, va avea cel putin o femeie in echipaj. Iar in urmatoarele misiuni va fi o persoana de culoare. La misiunile Apollo, intre 1969 si 1972 au participat doar barbati albi.
Sursa foto: CNN