2023-01-24 10:56:24

Moda cu capete de animale, la Paris

O idee excentrica a directorului de creatie Daniel Roseberry, de la Casa de moda Schiaparelli, a reusit sa socheze la Paris in cadrul unei prezentari haute couture si asta pentru ca manechinele si cateva invitate au purtat tinute elegante accesorizate cu blanuri si capete de animale. Roseberry a explicat ca viziunea sa inseamna o transpunere a miturilor din "Infernul" lui Dante Alighieri: leul, leopardul si femeia lup, dar asta nu a potolit controversele, pentru ca o parte din criticii de moda, dar si opinia publica au considerat accesoriile drept o glorificare a cruzimii fata de animale.

Irina Shayk, Kylie Jenner sau Naomi Campbell se numara printre vedetele catwalk-ului care au purtat rochii speciale. Bineinteles, impresionantele capete de animale atasate de rochiile prezentate in cadrul show-ului sunt fabricate din materiale artificiale. Influenta Kylie Jenner nu s-a speriat de controversa starnita. "Frumoasa si bestia", si-a intitulat Kylie tinuta cu cap de leu pe care a purtat-o in front-row, postand pe contul de Instagram cateva fotografii din cadrul show-ului parizian si multumind directorului de creatie Daniel Roseberry si Casei de moda Schiaparelli pentru ocazia de-a purta "aceasta creatie de arta falsa, construita manual folosind materiale artificiale. Frumos, frumos, frumos".


Sursa foto: Yahoo Finance

Vezi si