
Mircea Bravo aduce intariri pentru noul lui film: Maria Popovici si Costel Bojog
Cunoscutul vlogger devenit si actor Mircea Bravo isi pregateste lansarea celui de-al treilea lungmetraj, "Moartea in vacanta". Dupa succesul filmelor "Mirciulica" si "Nunta pe bani", aceasta noua comedie promite sa fie o reteta sigura pentru rasete, aducand pe marele ecran un trio exploziv: Mircea Bravo, insotit de stand-uperii Maria Popovici si Costel Bojog.
"Moartea in vacanta" este o productie marca Bravo Films si a fost filmat in locatii spectaculoase din Grecia, Romania si Bulgaria. In povestea plina de peripetii si umor, trei personaje – Adrian (interpretat de Mircea Bravo), Mihaita (Costel Bojog) si Patricia (Maria Popovici) – se straduiesc sa castige favorurile unei batrane bogate, Rodica, in speranta ca vor mosteni averea acesteia. Comedia va aduce un mix de situatii nebunesti si glume inteligente, fiind un road movie plin de surprize.
Regia filmului ii apartine lui Cristian Ilisuan, iar imaginea a fost semnata de Andrei Baltaretu. Scenariul a fost scris de o echipa experimentata care a lucrat si la celelalte filme lansate de Bravo Films: Cristi Ilisuan, Mircea Popa, Tibi Codorean, Cristi Ciui si Andrei Verestiuc, cu un plus de umor adus de stand-up comediantul Sergiu Floroaia.
Filmul va avea premiera in Romania pe 28 octombrie si va ajunge si in Republica Moldova in aceasta toamna.
Sursa foto: YouTube