Mihai Eminescu, 135 de ani de la moartea sa.
Poet, prozator, dramaturg si jurnalist, Mihai Eminescu, nascut Mihail Eminovici, supranumit "Luceafarul poeziei romanesti", a fost ales post-mortem membru al Academiei Romane.
S-a nascut la 15 ianuarie 1850, la Botosani, in familia caminarului Gheorghe Eminovici si a Ralucai Eminovici, fosta Iurascu, fiind al saptelea dintre cei unsprezece copii din familie. Ziua sa de nastere a fost aleasa ca Zi a Culturii Nationale, conform Legii nr. 238 din 7 decembrie 2010.
A urmat cursurile Liceului german din Cernauti (1860-1863), apoi a studiat in particular. S-a angajat copist la Tribunalul din Botosani (1864) iar apoi a devenit custode al bibliotecii profesorului sau, Aron Pumnul (din 1865). In anul 1868, a devenit sufleur in trupa lui Mihai Pascaly, care cuprindea actori de la mai multe teatre, si cu care Eminescu a mers in turnee la Brasov, Sibiu si Timisoara, apoi a ajuns la Bucuresti, unde a l-a cunoscut pe I. L. Caragiale si a fost angajat ca sufleur la Teatrul National.
In perioada 1869-1872 a fost "student extraordinar" al Facultatii de Filosofie de la Viena, unde a audiat cursuri de filosofie, drept, economie politica, filologie romanica, stiinte (matematica, anatomie, fizica, astronomie etc.). A fost mediul in care l-a cunoscut pe Ioan Slavici, alaturi de care a activat in societatea studenteasca "Romania juna" al carei bibliotecar a devenit in aprilie 1871. Tot la Viena, a cunoscut-o, in 1872, pe Veronica Micle, cea care a devenit marea sa iubire.
A debutat in ianuarie 1866 cu poezia "La mormantul lui Aron Pumnul", inchinata memoriei profesorului sau, pe care a semnat-o M. Eminovici. Tot in 1866 a inceput sa colaboreze la revista "Familia", din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cel care l-a descoperit, i-a schimbat numele din Eminovici in Eminescu si l-a incurajat pe cel ce avea sa devina marele poet al romanilor.
Prima poezie publicata in revista "Familia", la 25 februarie 1866, a fost "De-as avea...", semnata Mihai Eminescu. Pana in primavara anului 1883, au mai fost publicate in aceeasi revista inca 18 poezii, printre care: "O calarire in zori", "Din strainatate", "La Bucovina", "Misterele noptii", "Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie", "La Heliade", "La o artista", "Amorul unei marmure", "Junii corupti", "Pe langa plopii fara sot...", "Si daca...", "Din noaptea".
In 1870 Eminescu a inceput sa colaboreze la revista ieseana "Convorbiri literare", unde a publicat poezia "Venere si Madona", poemul "Epigonii", povestea "Fat-Frumos din lacrima", urmate in 1871 de poeziile "Mortua est", "Inger de paza", "Noaptea", "Inger si demon", "Floare albastra", dar si nuvela "Sarmanul Dionis". Stabilit la Iasi a inceput sa frecventeze sedintele junimistilor, unde isi citea lucrarile. Diversitatea, profunzimea si expresia artistica a liricii eminesciene au fost remarcate de criticul Titu Maiorescu, mentorul spiritual al "Junimii".
In 1871, a intrat in publicistica, scriind pentru revista "Familia" articolul "Repertoriul nostru teatral", o examinare critica a productiei romanesti teatrale. Indemnat de Titu Maiorescu - care la acea vreme era ministrul Cultelor si Instructiunii Publice - sa-si completeze studiile, a plecat la Berlin, unde a studiat, intre anii 1872-1874, cursuri de filosofie, istorie, limba sanscrita si mitologie comparata, geografie, etnografie, istoria stiintei s.a. Revenit in tara, a lucrat ca director al Bibliotecii Centrale din Iasi (1874), profesor la Institutul Academic si revizor scolar pentru districtele Iasi si Vaslui (1875-1876). In aceasta perioada l-a cunoscut pe Ion Creanga, care i-a devenit prieten, conform "Dictionarului scriitorilor romani" (Editura Albatros, 2002).
Revista "Convorbiri literare" ii publica in 1875 comentarii cu privire la volumul "Pseudo-cynegeticos" de A.I. Odobescu, iar un an mai tarziu devine redactor la "Curierul de Iasi", conform "Dictionarului general al literaturii romane" (Editura Universul Enciclopedic, 2005).
Activitatea cea mai bogata a avut-o in redactia ziarului "Timpul", publicatie care a aparut pentru prima data la Bucuresti, la 15 martie 1876. In ianuarie 1877, redactia ziarului era preluata de Titu Maiorescu, iar Ioan Slavici devenea responsabil cu partea literara si cu politica externa. In aprilie, Maiorescu s-a retras de la conducerea ziarului, care a ramas astfel in sarcina lui Slavici. In octombrie 1877, in urma unei telegrame trimisa de Maiorescu, Eminescu a intrat in redactia publicatiei "Timpul", unde a desfasurat vreme de sase ani cea mai intensa activitate publicistica si unde avea sa fie redactor-sef intre anii 1880 -1881. Intre primele articole publicate la "Timpul" se numara seria "Icoane vechi si icoane noua", "Balcescu si urmasii lui", "Arboroasa". Majoritatea articolelor publicate aici nu erau semnate, iar unele texte semnate au aparut sub pseudonimele "Fantasio" sau "Varro".
Primul si singurul volum de poezii tiparit in timpul vietii lui M. Eminescu a aparut in decembrie 1883, purtand titlul "Poesii", fiind tiparit de Editura Librariei Socecu & Comp - Bucuresti, si avand o scurta prefata scrisa de Titu Maiorescu. Editia princeps avea 307 pagini si a fost tiparita pe cand Eminescu se afla deja internat intr-un sanatoriu in Germania, deoarece in 1883 aparusera primele semne ale bolii. Volumul cuprindea 61 de poezii, plus trei variante la "Mai am un singur dor". Cele 17 poezii inedite, aparute alaturi de unele dintre poeziile deja publicate in revistele "Convorbiri literare" si in "Familia", sunt: "Glossa", "Oda", "Iubind in taina...", "Trecut-au anii...", "Venetia", "Se bate miezul noptii...", "Cu mane zilele-ti adaogi", "Peste varfuri", "Somnoroase pasarele", "De-or trece anii...", "Lasa-ti lumea...", "Te duci...", "Din valurile vremii...", "Ce te legeni...", "La mijloc de codru...", "Mai am un singur dor", "Criticilor mei".
Pe langa poezie, Mihai Eminescu a publicat si proza ("Sarmanul Dionis", "Fat-Frumos din lacrima"), nuvela fantastica ("Cezara"), povestiri, schite, teatru s.a.
In 1888, grav bolnav, marele poet, insotit de Veronica Micle, s-a mutat in Bucuresti unde avea sa moara la 15 iunie 1889, fiind inmormantat in Cimitirul Bellu. A devenit membru de onoare post-mortem al Academiei Romane, la 28 octombrie 1948.