2025-10-24 09:40:23

Microsoft a pregatit Mico, o reprezentare grafica umana a AI-ului companiei

Microsoft incearca sa ofere o fata umana AI-ului integrat in produsele companiei si, in acest sens, va lansa o fata prietenoasa a acestuia, pe care o va numi Mico.


In spatele numelui (care preia primele doua litere de la Microsoft Copilot) se afla intentia companiei de a da AI-ului o personalitate calda si personalizabila, cu o prezenta vizuala consistenta.


Noua fata a AI-ului Copilot va urmari activitatea utilizatorului si va asculta comenzile acestuia, oferind reactii si schimbandu-si culoare pentru a reflecte modul in care interactioneaza - spune Microsoft.


Mico seamana mult ca idee cu batranul Clippy, asistentul din Microsoft Office la care compania a renuntat dupa multi ani. De altfel, Microsoft nu ascunde izvorul inspiratiei pentru Mico si a inclus un „easter egg” in acesta: daca utilizatorul da click de mai multe ori pe el, Mico se transforma in Clippy.


Noua fata va fi activata in mod implicit in modul vocal al AI-ului Copilot, dar va exista si optiunea dezactivarii pentru cei care doresc acest lucru.


Mico, spune Microsoft, va putea salva amintiri din conversatiile cu utilizatorul si va invata din feedback-ul acestuia.


Pentru inceput, Mico va fi disponibil doar in Statele Unite, Canada si Marea Britanie.



Vezi si