2024-01-06 23:07:00

Michael Bolton, operat de tumora cerebrala

Cantaretul american Michael Bolton si-a socat admiratorii din intreaga lume printr-o postare pe Instagram: "Chiar inainte de sarbatori, s-a descoperit ca am avut o tumora pe creier, care a necesitat o interventie chirurgicala imediata. Multumita echipei mele medicale incredibile, operatia a fost un succes. Acum ma recuperez acasa si sunt inconjurat de dragostea si sprijinul extraordinar al familiei mele". 

"Este intotdeauna cel mai greu lucru pentru mine sa-mi dezamagesc fanii sau sa aman un spectacol, dar nu va indoiti ca muncesc din greu pentru a-mi accelera recuperarea si pentru a ma intoarce in curand pe scena. Sunt mai mult decat recunoscator pentru toata dragostea si sprijinul pe care mi le-ati aratat cu generozitate de-a lungul anilor. Sa stiti ca pastrez mesajele voastre pozitive in inima mea si va voi oferi mai multe noutati de indata ce voi putea".

Vestea a cazut ca un fulger, pentru ca Bolton, in varsta de 70 de ani, este in plina activitate si urma sa cante la 1 februarie la Teatrul Murray de la Ruth Eckerd Hall din Florida, iar apoi sa aiba sase concerte in februarie si inca trei in martie si aprilie - toate "sold out". Interpretul nu a dat semne de boala in ultima perioada.

Este incerta, de asemenea, prezenta sa in calitate de cap de afis la O2 Arena din Londra, cu invitata Bonnie Tyler, in 25 iulie, asa cum era programat. Michael Bolton, castigator a doua premii Grammy, a declarat ca isi va dedica timpul si energia recuperarii in urmatoarele cateva luni.


Sursa foto: HELLO!

Vezi si