Mexic: campanie electorala indoliata
Daca te declari satul de "circul" din campania electorala de la noi, afla ca se poate si mai rau. Chiar mult mai rau. Noua oameni au murit (printre care si un copl) si alti 50 au fost raniti dupa ce o scena s-a prabusit la un eveniment de campanie electorala in Mexic. Bilantul initial vorbea de cinci decese, dar a fost revizuit in ultimele ore. Nenorocirea s-a intamplat noaptea trecuta in statul Nuevo Leon, din nordul Mexicului, la un eveniment de campanie pentru partidul Miscarea cetateneasca.
Candidatul formatiunii la presedintie Jorge Alvarez Maynez, pentru care se organizase mitingul, a declarat pe retelele de socializare ca o rafala de vant a provocat prabusirea scenei la evenimentul din orasul San Pedro Garza Garcia, din apropierea centrului industrial Monterrey. El a precizat ca a scapat teafar, dar ca membrii echipei sale au fost raniti iar el isi suspenda activitatile de campanie.
Autoritatile investigheaza acum daca organizatorii nu se fac vinovati de a nu fi ancorat scena corespunzator sau de alte masuri improprii pentru siguranta participantilor.
Sursa foto: Daily Sabah