2026-01-03 13:03:07

Meteorologii anunta 7 zile cu episoade de precipitatii si viscol

Vremea va fi mai calda decat in mod normal pentru aceasta perioada in aproape toate regiunile, cu cer mai mult noros, ploi in zona de sud a tarii si ninsoare in rest, potrivit prognozei emise de Administratia Nationala de Meteorologie pentru perioada 3 - 10 ianuarie 2026.


Astfel, in perioada 3 ianuarie, ora 08:00 - 4 ianuarie, ora 08:00, in tara, valorile termice vor fi in crestere in sud-estul tarii, in centrul si nord-estul teritoriului se va raci, iar in rest nu vor fi variatii semnificative fata de ziua precedenta. Cerul va avea innorari si temporar vor fi precipitatii in majoritatea regiunilor, iar in sud-vest vor fi cantitati de apa de 10 - 20 litri/mp si pe arii restranse de peste 20 - 25 litri/mp.


Precipitatiile vor fi in special sub forma de ploaie in Dobrogea, mixte in Banat, Oltenia, Muntenia si local in Crisana si Moldova, iar in Maramures, Transilvania, la deal si la munte vor fi mai ales ninsori. Se va depune strat de zapada, cu grosimi in general de 5 - 15 centimetri in zonele montane si deluroase si local in Transilvania, iar noaptea si in Oltenia si nord-vestul Munteniei. Pe alocuri va fi polei. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari pe litoral si pe crestele montane, cu viteze de 50 - 70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 metri in Carpatii Orientali rafalele vor atinge 70 - 85 km/h, temporar ninsoarea va fi viscolita si vizibilitatea redusa.


Temperaturile maxime se vor incadra in general intre 0 si 13 grade, cu cele mai mari valori in sud-estul teritoriului, iar cele minime vor fi cuprinse intre -12 si 4 grade pe litoral. Izolat se va forma ceata.


In Bucuresti, in intervalul mentionat, vremea va continua sa se incalzeasca. Cerul va fi mai mult noros si temporar va ploua slab, iar noaptea vor fi conditii de polei. Vantul va sufla slab si moderat. Temperatura maxima se va situa in jurul valorii de 8 grade, iar cea minima va fi de -1, respectiv 1 grad Celsius.


In intervalul 4 ianuarie, ora 08:00 - 5 ianuarie, ora 08:00, vremea va fi in general inchisa si se vor semnala precipitatii in cea mai mare parte a tarii. Acestea vor fi mai ales sub forma de ploaie in Dobrogea, mixte in Oltenia si Muntenia, predominant ninsori in Moldova si in Banat si doar ninsori in restul teritoriului. Cu precadere in sudul Banatului, local in Oltenia si in nord-vestul Munteniei vor fi cantitati de apa de 10 - 15 litri/mp si pe arii restranse de peste 20 litri/mp. Izolat se va depune polei. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari indeosebi in zona inalta a Carpatilor de Curbura (viteze in general de 60 - 80 km/h), temporar viscolind ninsoarea, dar pe arii restranse si cu viteze mai mici si in regiunile sudice.


Temperaturile maxime se vor incadra in general intre -1 si 13 grade, iar cele minime intre -12 grade in depresiunile din estul Transilvaniei si 4 grade pe litoral. Izolat, dimineata si noaptea se va forma ceata.


In Bucuresti, cerul va fi noros si temporar va ploua. Vantul va sufla slab si moderat, cu usoare intensificari in a doua parte a noptii. Temperatura maxima va fi de 4 - 5 grade, iar cea minima de 0 - 1 grad Celsius.


Pentru perioada 5 ianuarie, ora 08:00 - 6 ianuarie, ora 08:00, meteorologii estimeaza ca vremea se va mentine in general inchisa si temporar vor fi precipitatii, mixte in Banat, Crisana, Maramures, Transilvania, Moldova, predominant sub forma de ninsoare la munte si mai ales ploi in restul teritoriului. Pe alocuri vor fi cantitati de apa mai insemnate, iar pe spatii mici se va depune polei. Vantul va sufla slab si moderat cu unele intensificari pe crestele montane si pe arii restranse in sud si sud-est.


Temperaturile maxime se vor incadra intre -2 si 13 grade Celsius, iar cele minime intre -5 si 6 grade, mai ridicate pe litoral, spre 8 - 9 grade. Pe alocuri se va semnala ceata.


Vremea in Capitala va fi inchisa si temporar va ploua. Vantul va sufla in general moderat ziua si slab noaptea. Temperatura maxima se va situa in jurul valorii de 2 grade, iar cea minima va fi de 0 - 1 grad. Vor fi conditii de polei.


Potrivit ANM, In intervalul 6 ianuarie, ora 08:00 - 7 ianuarie, ora 08:00, valorile termice vor fi in crestere. Cerul va avea innorari persistente in vestul, sud-vestul, nordul si estul tarii, unde local si temporar va ploua, iar la munte vor fi precipitatii mixte. In restul teritoriului cerul va fi variabil, iar ploi slabe vor fi doar izolat. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari in sud-est si pe crestele montane.


Temperaturile maxime se vor incadra intre 0 si 16 grade, cu cele mai ridicate valori in Dobrogea, iar cele minime se vor situa intre -4 si 10 grade. Izolat, vor fi conditii de polei.


In Bucuresti, cerul va fi noros si temporar vor mai fi conditii de ploaie in prima parte a intervalului. Vantul va sufla slab si moderat. Temperatura maxima va fi de 5 - 6 grade, iar cea minima de 1 - 3 grade.


Meteorologii estimeaza pentru perioada 7 ianuarie, ora 08:00 - 10 ianuarie, ora 08:00, valori termice in crestere, peste cele specifice perioadei in primele doua zile din interval, indeosebi in regiunile extracarpatice, apoi vor fi in scadere si vor caracteriza o vreme mai rece decat normalul perioadei, mai ales in jumatatea de nord a tarii. Probabilitatea de precipitatii va fi ridicata in cea mai mare parte a teritoriului.


Si in Bucuresti, valorile termice se vor situa peste cele specifice perioadei in primele doua zile din interval, apoi vremea se va raci si temperaturile se vor situa in jurul normelor. Probabilitatea de precipitatii va fi mai ridicata la inceputul intervalului. 

Vezi si