Megan Markle si Harry, producatori ai unei comedii romantice Netflix
Meghan Markle si printul Harry lucreaza la un nou proiect pentru Netflix, potrivit Deadline. Este vorba despre o comedie romantica inspirata din romanul lui Jasmine Guillory, "The Wedding Date", publicat in 2018.
Aceasta serie de carti spune povestea lui Drew Nichols, care ajunge la nunta fostei sale iubite, cu o anume Alexa Monroe pe care a intalnit-o intr-un lift care se defectase. El a prezentat-o ca fiind iubita sa. Poate dura aceasta relatie falsa?
Ducii de Sussex coproduc aceasta adaptare prin intermediul companiei lor Archewell, impreuna cu scenarista si producatoarea Tracy Oliver.
In 2023, Netflix a anuntat un alt proiect cu Meghan si Harry, adaptarea unui roman de Carley Fortune, intitulat "Meet me at the lake", o poveste de dragoste intre doi tineri cu varsta de 30 de ani, dintre care unul si-a pierdut un parinte intr-un accident de masina. Dar de la anuntarea acestui proiect, acesta pare sa fie in continuare in impas, fara distributie, scenariu sau regizor.
Meghan si Harry au semnat in 2020 un contract lucrativ cu platforma de streaming, pentru care au produs in principal serialul documentar despre viata lor, "Harry & Meghan", lansat in decembrie 2022, apoi alte documentare, printre care unul despre "Jocurile Invictus" si altul despre polo. Si, mai recent, "With love, Meghan", o serie culinara cu ducesa de Sussex, care se afla la al doilea sezon.
Dar niciun continut nu a egalat succesul primului documentar, in care Meghan si Harry povesteau despre plecarea lor din Marea Britanie, nemultumirile lor fata de familia regala si presa tabloida.
Netflix, care a lansat un episod de Craciun din "With love, Meghan", colaboreaza, de asemenea, cu ducesa la marca sa "As ever", care comercializeaza gemuri, lumanari, ceaiuri si miere. Desi multi pesimisti au anuntat sfarsitul contractului Sussex cu Netflix, cuplul a semnat in august anul trecut un nou contract cu platforma de streaming.