2025-08-19 14:04:02

Maroon 5, piesa noua

A trecut cam mult de cand Adam Levine si colegii sai din Maroon 5 nu ne-au mai incantat cu niciun material nou si iata revin acum, ba chiar impreuna cu rapperul Lil Wayne si cu un single nou-nout: "Love Is Like" - o piesa extrasa de pe albumul nou, caruia ii da si titlul.

Single-ul vorbeste despre o iubire intensa, greu de controlat, comparata cu o adevarata dependenta. Adam Levine aduce refrenul melodic inconfundabil, iar Lil Wayne completeaza piesa cu un vers puternic, care adauga un contrast surprinzator. Stilul piesei combina pop-ul clasic Maroon 5 cu accente hip-hop moderne.

Videoclipul, regizat de Aerin Moreno, a fost filmat pe strazile insorite din New York si transmite o energie vibranta de vara. Lil Wayne apare intr-o scena memorabila, cantand dintr-o limuzina plina de fum, in timp ce Adam Levine isi pastreaza stilul nonsalant, aparand shirtless in mare parte din clip (si desi au trecut ceva ani de cand era declarat "Sexiest Man Alive" de revista People pentru anul 2013, Adam ramane unul dintre tipii bine din showbiz).

Maroon 5 va sustine un turneu amplu in Statele Unite pentru promovarea noului album. Seria de concerte incepe pe 6 octombrie in Phoenix si se incheie pe 25 noiembrie la Detroit, cu opriri in orase mari precum Seattle, Nashville, New York si Boston. Artista Claire Rosinkranz va deschide spectacolele trupei.

Deocamdata, "Love Is Like" este prima propunere de pe noul material. Enjoy!


Sursa foto: Turn It Up Records

Vezi si