![](/img/articles/528719de5a78dcd4a34982879e068fe1.jpg)
Marele chitarist Al Di Meola revine in Romania
Celebrul chitarist american Al Di Meola revine in Romania, dupa ce anul trecut i s-a facut rau pe scena de la Arenele Romane. El va sustine un concert in 3 iunie, la Sala Palatului.
Show-ul de la Sala Palatului este programat sa inceapa la ora 20.00.
Ales de patru ori "cel mai bun chitarist de jazz al tuturor timpurilor", Al Di Meola este cunoscut in randul iubitorilor muzicii de calitate pentru stilul de fusion-jazz experimental al carui promotor este. Colaborarile de exceptie pe care le-a avut insa, de-a lungul anilor, cu cele mai reprezentative figuri ale muzicii contemporane printre care se numara Chick Corea, Luciano Pavarotti, Paco de Lucia, Phil Collins, Santana, John McLaughlin, Jimmy Page, Stevie Wonder sau Jean Luc Ponty i-au adus renumele mondial si titlul de "pioner al muzicii instrumentale interpretate cu sufletul!".
El a fost internat, in septembrie 2023, la Spitalul ”Bagdasar - Arseni” din Capitala, cu probleme cardiace, dupa ce i s-a facut rau in timpul concertului din Capitala. Dupa externare, artistul a multumit echipei medicale din Romania si prietenilor sai Peo Alfonsi si Sergio Martinez care "m-au tinut de mana in timp ce eram pe podea in culise tipand si gemand".
"Astazi am fost externat dupa 5 zile de la Spitalul Bagdasar-Arseni aici in Bucuresti, Romania! Inca nu-mi vine sa cred ca s-au intamplat toate astea! Dr. Valentin Chioncel mi-a salvat viata si ii voi fi vesnic recunoscator lui si echipei sale incredibile!", a scris atunci pe Facebook artistul. El a multumit si fanilor: "Va multumesc mult pentru toate urarile de bine, comentariile si notele voastre! Si nu as fi fost aici fara minunatul meu cardiolog, dr. Valentin de la Spitalul Bagdasar Arseni din Bucuresti! O sa o iau mai usor o perioada. Am nevoie sa ma recuperez complet pentru a ma intoarce sa fac muzica si sa o vad pe fetita mea Ava crescand. Sunt vesnic recunoscator pentru tot ceea ce fac".
Biletele, intre 125 si 450 de lei, au fost puse in vanzare pe bilet.ro.