Madonna o da pe decenta
Am trait s-o auzim si pe asta: se cuminteste Madonna! Regina pop, acum in varsta de 68 de ani - impliniti chiar ieri! - a luat o decizie surprinzatoare, si anume sa renunte la imaginea ei prea provocatoare, care i-a fost intotdeauna practic a doua identitate. Motivul nu este intelepciunea care vine o data cu varsta, nici o pocainta subita.
"Acum nu mai vreau sa apar dezbracata, pentru ca toata lumea apare asa”, a spus interpreta hitului "Vogue” intr-un interviu recent. Azi este cool si avangardist sa porti haine, a afirmat controversata vedeta, care trage concluzia ca in showbiz-ul actual, nuditatea nu mai este interesanta, odata ce este "mainstream".
Si, pentru ca a merge impotriva curentului este in firea ei, a decis sa fie putin mai modesta cand vine vorba despre a dezvalui totul: "Azi vreau sa fac ceea ce oamenii nu fac, adica sa gandesc si sa port haine.”.
"Fac o multime de lucruri provocatoare, dar exista intotdeauna un motiv in spatele lor si nimeni nu se oboseste sa caute, ceea ce te poate face sa vrei sa renunti la anumiti oameni. Dar realizezi curand ca multi nu gandesc critic. Nu sunt atenti la subtilitatile si straturile de semnificatii care exista. Si cu siguranta nu o fac atunci cand toate acestea vin de la o femeie”, a continuat ea.
Madonna isi promoveaza in aceasta perioada cel mai nou proiect, "Confessions II", o continuare a albumului "Confessions on a Dance Floor" din 2005 .
Si apropo de schimbare de stil: fata de petrecerile fastuoase (si scandaloase) pe care le dadea de ziua ei anii trecuti, Madonna a ales Grecia pentru a-si sarbatori implinirea varstei de 68 de ani. Vedeta s-a stabilit pentru o sedere mai degraba discreta intr-o vila exclusivista din Corfu, dar si-a intrerupt vacanta la Marea Ionica pentru o vizita privata la una dintre celebrele manastiri de la Meteora.
Sursa foto: Just Jared