2025-11-29 10:42:29

La Catedrala Nationala vor fi oficiate, in prezenta credinciosilor, slujbe prilejuite de sarbatoarea Sfantului Apostol Andrei si celebrarea Zilei Nationale

Mai multe slujbe vor fi oficiate la Catedrala Nationala cu prilejul sarbatorii Sfantului Apostol Andrei, cel Intai chemat, Ocrotitorul Romaniei si al Catedralei Nationale - 30 noiembrie si al celebrarii Zilei Nationale a Romaniei - 1 Decembrie.


Potrivit Biroului de Presa al Patriarhiei Romane, slujbele se vor desfasura dupa urmatorul program:


Duminica, 30 noiembrie, incepand cu ora 7:00 si pana la ora 10:00, vor avea loc slujbele Miezonopticii, Utreniei si Ceasurilor, iar de la ora 10:00 si pana la ora 13:00 va fi savarsita Sfanta Liturghie arhiereasca.


Toate slujbele vor avea loc in interiorul Catedralei Nationale, iar de la ora 7:00 accesul va fi liber pentru toti credinciosii care vor dori sa participe, locurile pe scaune urmand sa fie ocupate in ordinea sosirii. Racla cu moastele Sfantului Apostol Andrei si baldachinul acesteia vor fi scoase pentru inchinarea credinciosilor, incepand cu ora 7:00, in pridvorul deschis al Catedralei Nationale, unde se afla icoana in mozaic a Sfantului Andrei, unde vor ramane pana la ora 19:00.


Luni, 1 Decembrie, de Ziua Nationala a Romaniei, incepand cu ora 12:00 in interiorul Catedralei Nationale, va avea loc slujba de Te Deum (multumire) oficiata de PS Paisie Sinaitul, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi.


Accesul credinciosilor va fi permis incepand cu ora 11:00 si va fi liber, locurile pe scaune urmand sa fie ocupate, de asemenea, in ordinea sosirii. Dupa incheierea slujbei de Te Deum, catedrala va ramane deschisa pentru pelerini pana la ora 19:00.


Slujba de Te Deum in semn de recunostinta pentru libertatea si unitatea neamului romanesc, precum si de cinstire a eroilor care au infaptuit Marea Unire nationala in anul 1918 va fi oficiata de Ziua Nationala a Romaniei, dupa Sfanta Liturghie, in toate catedralele eparhiale, lacasurile de cult parohiale si cele manastiresti din tara si de peste hotare.


Catedrala Nationala din Bucuresti, cu hramurile Inaltarea Domnului - Ziua eroilor si Sfantul Apostol Andrei cel intai chemat, Ocrotitorul Romaniei'', a fost edificata in vederea cinstirii memoriei eroilor romani.


In 2 decembrie, Catedrala Nationala va fi deschisa spre vizitare in intervalul orar 11:00 - 19:00, urmand ca in perioada 3 - 23 decembrie sa fie inchisa pentru continuarea lucrarilor interioare, noteaza Agerpres. 

Sursa foto: catedrala-nationala.ro


Vezi si