La Baile Felix incepe Campionatul Balcanic de Cros
Stațiunea Băile Felix va găzdui, în acest weekend, Campionatul Balcanic de Cros 2025, un eveniment sportiv de amploare care readuce aici atmosfera marilor competiții atletice după 35 de ani. La eveniment vor fi prezente și fostele campioane olimpice Constantina Diță, Paula Ivan și Maricica Puică, nume de referință în atletismul românesc și mondial, transmite Radio Romania.
Anterioara editie a Campionatului Balcanic de Cros desfășurată la Băile Felix a avut loc în 1990, iar revenirea competiției este considerată o mare reușită pentru organizatori și pentru sportul bihorean.
Evenimentul este organizat de Primăria comunei Sânmartin și ACS „Bihorul” Oradea, sub egida Federației Române de Atletism și Balkan Athletics. Printre parteneri se numără Asociația de Promovare a Turismului din Băile Felix și Băile 1 Mai, OTL Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Universitatea din Oradea.
Vor participa 130 de sportivi din 11 țări: România, Republica Moldova, Bulgaria, Turcia, Serbia, Croația, Israel, Grecia, Ucraina, Kosovo și Macedonia de Nord.
Întrecerile vor avea loc la categoriile seniori, U23 și U20, atât feminin cât și masculin.
Pentru multe dintre delegații, competiția din Băile Felix va fi criteriu de selecție pentru Campionatul European de Cros, programat pe 14 decembrie, în Portugalia.
Startul curselor se va da sâmbătă, la ora 10:00, la baza avenului de la Betfia.
Traseul are o lungime de 2 kilometri, cu o diferență de nivel de 52 de metri, și permite vizibilitate completă pentru spectatori. Distanțele de alergare vor fi de: 4 și 6 km pentru U20 (feminin/masculin); 6 și 8 km pentru U23; 8 și 10 km pentru seniori.
„Mulțumesc Primăriei comunei Sânmartin și domnului primar Cristian Laza, care au susținut financiar această competiție. Fără sprijinul lor, nu am fi putut organiza Campionatul Balcanic. De asemenea, apreciez sprijinul Federației Române de Atletism și al tuturor partenerilor implicați”, a declarat prof. Călin Laza, președintele ACS Bihorul Oradea, inițiatorul evenimentului.
În 2024, aceeași echipă a organizat Campionatul Național de Cros tot la Băile Felix, iar condițiile excelente de atunci au determinat Federația să revină aici cu ediția balcanică din acest an.
Bihorul va fi reprezentat de Iulia Florina Mărginean (CSU Oradea) și Laviniu Mădălin Chiș (CSM Craiova), antrenați de Alex Huțanu. Cei doi s-au calificat în urma rezultatelor de la Campionatul Național de Cros, desfășurat la Poiana Stampei, în județul Suceava.
Prin prezența campioanelor olimpice și a unor sportivi de top din Balcani, Băile Felix devine din nou un punct important pe harta atletismului, reamintind tradiția sportivă a acestei stațiuni cu renume internațional.