Jocurile Olimpice de Iarna: Japonia, aur si argint la snowboard.
Japonezii Kira Kimura si Ryoma Kimata au obtinut medaliile de aur, respectiv argint, sambata, in proba masculina de big air din concursul de snowboard de la Jocurile Olimpice de iarna de la Milano-Cortina, transmit agentiile internationale de presa.
Kimura s-a impus la Livigno cu 179,50 puncte, Ryoma Kimata a totalizat 171,5 puncte, in timp ce medalia de bronz a revenit chinezului Yiming Su, campionul olimpic din 2022, care a acumulat 168,5 puncte.
Cele doua medalii de la snowboard, sport pe care Japonia il domina de mai multi ani, se adauga medaliei de bronz obtinute de Nozomi Maruyama la sarituri cu schiurile, astfel ca delegatia Tarii Soarelui Rasare este lider in ierarhia generala dupa prima zi.
Kira Kimura (21 ani) va viza medalia de aur si in proba de slopestyle, care va avea loc pe 16 februarie.
Clasamentul finalei:
1. Kira Kimura (Japonia) 179,50 puncte
2. Ryoma Kimata (Japonia) 171,50
3. Yiming Su (China) 168,50
4. Oliver Martin (SUA) 163,00
5. Ian Matteoli (Italia) 162,50