JLo, reclama ambulanta la pantofi romanesti
Fiecare aparitie publica a lui Jennifer Lopez se transforma automat intr-un eveniment: de stil si monden. Intotdeauna purtand outfituri memorabile (chiar si atunci cand este vorba despre o simpla iesire casual), diva stie sa atraga cu atat mai mult atentia asupra sa atunci cand isi promoveaza o lansare muzicala, un turneu sau un film. Iar acum se afla in plina promovare a filmului "Office Romance", proaspat aparut pe platforma Netflix, asa ca toti ochii sunt atintiti asupra aparitiilor ei, iar designerii sunt incantati daca le poarta creatiile la aceste evenimente.
JLo a fost fotografiata recent pe strazile din New York, pe cand se pregatea sa participe la o emisiune "CBS Mornings", in pantofi stiletto negri lacuiti, cu interior rosu si o bara aurie pe varf. Brandul? Unul romanesc, infiintat la Sibiu! Imaginile au fost preluate rapid de publicatii internationale de moda, care au remarcat accesoriile purtate de vedeta. Nu este pentru prima data cand Jennifer Lopez apare purtand creatii ale unor designeri sau producatori romani, iar cu incaltamanintea de la Sibiu are chiar o relatie speciala.
Brandul lansat la Sibiu in 2014 se numeste Hardot, produce in continuare in Romania si si-a construit prezenta in special prin export si aparitii internationale. Cele care au creat pantofii purtati de Jennifer Lopez sunt Dana Iuga si Alina Popa, iar acestea afirma ca Hardot a ajuns si in picioarele altor vedete internationale precum Heidi Klum, Rita Ora, Thalia si Eva Longoria. "Am pornit din Sibiu cu un singur gand: sa facem pantofi care sa-ti schimbe felul in care mergi prin lume”, au spus cele doua fondatoare.
Sursa foto: WWD