Jim Carrey s-a casatorit
Jim Carrey a fost, de curand, un "ginerica" foarte discret. El s-a casatorit cu Min Ah (32 de ani), cunoscuta si ca Minzi, dupa o relatie pe care cei doi au preferat sa o tina departe de lumina reflectoarelor. Actorul in varsta de 64 de ani a facut pasul cel mare in secret, iar vestea a fost confirmata de reprezentantul sau, care a precizat ca Jim si Min si-au spus DA intr-o ceremonie privata la Los Angeles, pe 30 septembrie si au ales sa nu faca public acest lucru.
Casatoria vine la aproximativ sapte luni dupa prima aparitie publica a celor doi, la Premiile Cesar de la Paris, unde Jim Carrey a avut un moment special pentru partenera sa, o necunoscuta pentru toata lumea. In februarie 2026, actorul a primit o distinctie pentru intreaga cariera in cadrul celei de-a 51-a gale a Premiilor Cesar, a sustinut discursul in limba franceza si nu a uitat sa ii multumeasca: "Multumesc sublimei mele companioane, Min Ah. Te iubesc, Min Ah.”. Momentul a atras atentia publicului, mai ales ca actorul este cunoscut pentru discretia cu care isi trateaza viata personala. La ceremonie au fost prezenti si fiica sa, Jane Erin Carrey, precum si nepotul sau, Jackson - semn ca relatia starului era serioasa, iar familia era la curent si de acord.
Desi s-au tinut departe de vartejul mondenitatilor, cei doi au fost fotografiati impreuna inca din februarie 2022, cand au participat la un spectacol de comedie caritabil organizat de Judd Apatow, in Los Angeles. Apoi, si-au protejat cu strictete relatia, astfel ca pasul de acum - casatoria - a fost o surpriza totala. Mai ales ca Jim Carrey parea ca a renuntat la ideea de a se mai insura, dupa doua casnicii ratate si numeroase relatii trecute, inclusiv cu celebritati, incheiate nu tocmai placut.
Despre proaspata sotie a actorului canadian se stie doar ca activeaza tot in domeniul artistic.