
Jeff Bezos si-a lansat cu succes racheta New Glenn
Compania spatiala americana Blue Origin, care ii apartine miliardarului Jeff Bezos, a lansat astazi in premiera marea sa racheta New Glenn, intr-o misiune-test asteptata de mai multi ani. Rivalul lui Bezos a avut intre timp o strategie castigatoare. Dezvoltarea rachetei New Glenn s-a confruntat cu numeroase intarzieri in contextul in care compania lui Elon Musk, SpaceX, s-a transformat intr-un gigant al industriei spatiale pe baza rachetei sale reutilizabile Falcon 9, care a devenit cea mai folosita racheta din lume.
Echipa Blue Origin a anuntat triumfator aceasta lansare, promitand ca va urma o primavara in care isi propune mai multe reusite. Cu o inaltime de 98 de metri, ca a unui bloc de 30 de etaje, racheta New Glenn a fost lansata la ora 07:03 GMT de la baza spatiala a NASA de la Capa Canaveral, in Florida si s-a inscris cu succes pe orbita.
"Felicitari pentru ca ati atins orbita de la prima incercare!”, a postat si Elon Musk pe platforma sa X.
Sursa foto: YouTube