2025-10-18 11:02:31

Jean Claude Van Damme implineste 65 de ani

Actorul Jean-Claude Van Damme s-a nascut la 18 octombrie 1960, la Berchem-Sainte Agathe, Belgia. In adolescenta, la indemnul tatalui sau, a fost indrumat sa studieze artele martiale, iar ulterior a inceput pregatirea pentru acest sport la Centre National De Karate (Centrul National de Karate) sub indrumarea maestrului Claude Goetz, Belgia.

Van Damme s-a antrenat timp de 4 ani si a castigat un loc in echipa belgiana de karate. A castigat campionatul european la categoria greutate medie al asociatiei profesionale de karate si l-a invins pe al doilea cel mai bun luptator de karate din lume. In urmatorii sase ani, a participat la competitii de karate full-contact si semi-contact.

La varsta de 19 ani, a plecat la Hong Kong, in cautarea unei cariere actoricesti, insa nu a avut prea mult succes. In 1981, Van Damme s-a mutat la Los Angeles. A urmat cursuri de engleza in timp ce lucra livrand pizza, sau ca sofer de limuzina si, datorita lui Chuck Norris, a obtinut un loc de munca intr-un club, noteaza Agerpres.

Norris i-a acordat lui Van Damme un mic rol in filmul 'Missing in Action' (1984), dar nu a fost suficient de bun pentru a atrage atentia cuiva. In 1986, a primit rolul unui ticalos numit Ivan in filmul cu buget redus 'No Retreat, No Surrender', urmat fiind de un altul in pelicula 'Bloodsport' (1988).

Atuurile sale in domeniul artelor martiale, evidentiate de capacitatea sa de a da o lovitura la capul adversarului in timpul unei rotatii de 360 de grade si cele legate de aspectul sau au dus la distribuirea sa in roluri principale in filme cu buget mai ridicat precum 'Cyborg' (1989), 'Lionheart' (1990), 'Double Impact' (1991), 'Universal Soldier' (1992), 'Timecop' (1994), 'The Quest' (1996), 'Maximum Risk' (1996), 'Legionnaire' (1998), 'Universal Soldier: The Return' (1999), 'In Hell' (2003).

In 2004, a jucat in 'Wake of Death' si 'Narco'. Au urmat peliculele: 'Until Death' (2007), 'JCVD' (2008), 'Universal Soldier: Regeneration' (2009), 'Assassination Games' (2011), 'Kung Fu Panda 2' (voce, 2011), 'The Expendables 2' (2012), 'Universal Soldier: Day of Reckoning' (2012), '6 Bullets' (2012), 'Enemies Closer' (2013), 'Swelter' (2014), 'Soldiers' (2014), 'Pound of Flesh' (2015), 'Kung Fu Panda 3' (voce, 2016), 'The Bouncer' (2018), 'We Die Young' (2019).

In martie 2016, Jean Claude Van Damme a fost in tara noastra si a filmat pentru o reclama la o bere, la Balea Lac. Acesta a declarat, in timpul filmarilor de la Balea Lac, ca iubeste Romania, aratand multa recunostinta fanilor romani, pe care ii apreciaza foarte mult. Acesta s-a declarat incantat de peisajul de la Balea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, in Muntii Fagarasului, unde, desi erau minus 3 grade, actorul a filmat imbracat doar intr-o vesta, cu bratele goale.

In ultimii ani a evoluat in: 'The Last Mercenary' (2021), 'Minions: The Rise of Gru' (voce, 2022), 'Mortal Kombat 1' (joc video, voce, 2023), 'Darkness of Man' (2024), 'Kill Em All 2' (2024), 'The Gardener' (2025).

Van Damme a fost casatorit de cinci ori cu patru femei diferite si are trei copii.

Vezi si