2024-06-15 19:09:19

Italia: s-au batut ca-n filme in Parlament

Bataie ca in filmul "Sapte pacate" in Camera Deputatilor de la Roma, unde politicenii nu s-au mai multumit cu dezbateri aprinse, ci au trecut la a-si imparti pumni, imbranceli si jigniri. Totul s-a petrecut pe fondul unor dispute privind o lege a autonomiei locale, iar incidentul a fost provocat de un deputat al formatiunii Miscarea 5 Stele, Leonardo Donno, care a incercat sa infasoare drapelul italian pe ministrul Afacerilor Regionale si Autonome, Roberto Calderoli. 

In apararea celui din urma a sarit un alt deputat, Igor Iezzi, membru Lega, dupa care scena s-a transformat intr-o incaierare in masa. Intr-un final fortele de ordine au reusit sa restabileasca ordinea, iar cel care a declansat conflictul a fost evacuat intr-un scaun cu rotile. De pe patul de spital, Donno a declarat: "Am primit un pumn in fata de la deputatul Iezzi. Au incercat si alti parlamentari sa ma loveasca”. 

Dar Igor Iezii, demnitarul care a sarit sa-si apere colegul, are o alta versiune: "Am incercat sa-l lovesc, dar nu l-am atins! Donno a vrut sa-l atace pe Calderoli si am reactionat. Am vrut sa-l apar”. 

Bineinteles, partidele din care fac parte cei doi actori principali nu au ratat ocazia de a da comunicate despre incident. 

Miscarea 5 Stele: "Atacul care a avut loc in Camera Deputatilor impotriva lui Leonardo Donno este un eveniment foarte grav si rusinos. Deputatul nostru a vrut sa-i ofere un steag italian ministrului Calderoli, dar a fost atacat de parlamentari majoritari, inclusiv de membrul Igor Iezzi, primind pumni si ajungand la pamant”.

Partidul Lega: "Spre deosebire de cele relatate de unele mass-media si de unii membri ai M5S, deputatul Donno din M5S este cel care l-a atacat pe ministrul Calderoli. Tulburarea generata este consecinta comportamentului extrem de provocator al deputatului Donno. Videoclipul arata cum s-au intamplat cu adevarat evenimentele din Camera Deputatilor ”.

Ce mai lipseste? Doar Caragiale, care sa concluzioneze: "Pupat toti Piata Endependentii".


Sursa foto: India Today

Vezi si