
Italia: "copiuta" AI anuleaza un examen
Universitatea din Ferrara, Italia, se afla in centrul unui scandal academic dupa ce s-a descoperit ca unii studenti au folosit ChatGPT si alte instrumente de Inteligenta Artificiala pentru a trece un examen. Incidentul s-a petrecut in cadrul examenului de Psihobiologie si Biologie, sustinut prin platforma Google Modules. Studentii au avut acces la test de pe propriile dispozitive, iar unii dintre ei au apelat la AI pentru a obtine raspunsurile corecte.
Universitatea a detectat nereguli si a decis anularea intregului examen, obligand toti studentii sa il sustina din nou. In urma acestei situatii, institutia a decis sa anuleze testul pentru toti cei 362 de participanti, indiferent daca acestia au trisat sau nu, motivand ca nu are cum sa-i separe pe trisori de cei care au fost corecti.
Dar se pune in mod serios problema provocarii reprezentate de frauda academica prin aceasta metoda, iar universitatile din intreaga lume analizeaza masurile pe care le pot implementa pentru ca astfel de situatii sa nu se mai intample. Printre acestea: examinari supravegheate strict, fie in sali de clasa, fie prin sisteme avansate de supraveghere digitala online, elaborarea de intrebari personalizate, astfel incat fiecare student sa primeasca variante diferite ale testului, utilizarea detectoarelor AI, capabile sa identifice daca un raspuns a fost generat artificial si chiar... intoarcerea la testari pe hartie, care elimina posibilitatea utilizarii dispozitivelor electronice.
Sursa foto: OECD AI Policy Observatory