2023-01-08 21:55:20

ISMB roaga parintii sa nu trimita copiii la scoala daca au gripa

Inspectoratul Scolar Bucuresti (ISBM) recomanda, in contextul instituirii starii de alerta epidemiologica determinata de gripa, limitarea accesului in institutiile de invatamant al persoanelor care nu sunt direct implicate in desfasurarea actului educational si cere parintilor sa nu trimita copiii in colectivitate daca prezinta simptome specifice bolii.


ISMB a transmis, duminica seara, ca unitatile de invatamant din Capitala vor lua masurile recomandate de Ministerele Educatiei si Sanatatii si, potrivit recomandarilor, se va face triaj zilnic la inceputul primei ore de curs a fiecarui schimb, iar acolo unde nu exista personal medical suficient, acesta va fi efectuat de catre cadrele didactice.


Totodata, ISMB recomanda parintilor efectuarea triajului zilnic la domiciliu, inainte de intrarea copiilor in colectivitate.


"Conform informatiilor primite in cursul zilei din teritoriu, in unitatile de invatamant preuniversitar din Municipiul Bucuresti este asigurat stocul de materiale dezinfectate pentru perioada urmatoare", a mai mentionat ISMB.


Potrivit sursei citate, accesul parintilor/reprezentantilor legali in incinta unitatii de invatamant se face in conformitate cu prevederile legale si cu cele stabilite prin procedura de acces.

Vezi si