Intarzieri mari la trenuri, din cauza furtunilor
CFR anunta ca circulatia feroviara este ,,grav afectata” in regionalele Craiova si Timisoara, in urma furtunilor din noaptea de vineri spre sambata. Doua trenuri, care tranziteaza regionalele Craiova si Timisoara, avand ca destinatie sau statie de tranzit Bucuresti Nord, inregistreaza intarzieri cuprinse intre 300 si 450 de minute.
Potrivit CFR, furtuna din timpul noptii de vineri a provocat deranjamente de aproximativ 20 de tronsoane de cale ferata, dupa ce zeci de copaci, dar si stalpi de beton care sustin linia de contact, au cazut pe linia de cale ferata, iar firul de contact care asigura alimentarea locomotivelor cu energie electrica a fost rupt pe zeci de kilometri. Pe tronsonul cuprins intre statiile de cale ferata Golenti si Motatei, vantul a luat acoperisul unei case si l-a aruncat pe linia de cale ferata.
CFR anunta ca trenurile IR 1922 si IRL 79, care se indreptau spre Bucuresti Nord, vor ajunge in capitala cu intarzieri cuprinse intre 300 si 450 de minute.
La ora transmiterii acestei stiri, cele doua garnituri sunt in circulatie si nu au fost semnalate alte avarii care sa le afecteze traseul.
Trenul privat 11504, care a plecat din Arad catre Bucuresti Nord si apoi spre litoral, va ajunge in capitala cu peste 300 de minute intarziere, din cauza deranjamentelor inregistrare intre Valisoara si Timis. Pe acest traseu trenurile circula cu locomotive diesel. ,
,Trenurile au fost oprite temporar, pe parcursul noptii, in diferite gari, pentru a permite accesul drezinelor pantograf si interventia personalului feroviar, atat cat pentru indepartarea copacilor, cat si pentru repunerea sub tensiune a firului de contact” transmite CFR.