Incoronarea lui Charles al III-lea va avea loc pe 6 mai
Se apropie ceremonia de incoronare a Regelui Charles al III-lea, iar pregatirile sunt in toi, data fiind amploarea evenimentului care va oficializa prezenta pe tronul Marii Britanii a succesorului Elisabetei a II-a. Biroul de presa al Casei rgale a furnizat noi detalii privind incoronarea - prima dupa mai bine de 70 de ani in Regatul Unit.
Intreaga suita de festivitati va dura 3 zile. Regele Charles va fi incoronat alaturi de sotia sa, regina-consoarta Camilla, pe 6 mai - Camilla va fi incoronata in acelasi timp, de catre Arhiepiscopul de Canterbury, intr-o miscare care este complet impotriva traditiilor. Printul Harry si Meghan Markle, desi vor fi invitati, nu vor avea acces in balconul regal, spre deosebire de Printul si Printesa de Wales, William si Kate, impreuna cu cei trei copii ai lor - George, Charlotte si Louis.
Intreaga ceremonie va reflecta dorinta lui Charles al III-lea de a fi "un rege al oamenilor"; cel mai probabil, purta uniforma militara, in locul hainelor traditionale de incoronare. De asemenea, festivitatile vor pune accent pe diversitate, inclusiv prin prezenta unui numar semnificativ de refugiati. Ceremonia de incoronare va dura aproximativ 90 de minute, spre deosebire de cea a Reginei Elisabeta a II-a, care a durat 3 ore. Guvernul Marii Britanii ia deja in calcul sa extinda programul pub-urilor in weekendul incoronarii, pana la cel putin 1:00 dimineata.
Sursa foto: Ancient Origins