
Incepe Cupa Mondiala a Cluburilor la fotbal
Statele Unite vor gazdui prima editie a Cupei Mondiale a Cluburilor, in perioada 15 iunie - 13 iulie 2025. Cu 32 de echipe participante, acest turneu va marca o premiera in istoria fotbalului. Romania va fi prezenta in SUA prin brigada de arbitri condusa de Istvan Kovacs, dar si prin Cristian Chivu, antrenorul echipei Internazionale Milano.
Cele mai bune cluburi europene se vor confrunta timp de o luna cu cele mai bune echipe de pe alte continente, pentru un eveniment sportiv fara precedent.
Aceasta competitie de cealalta parte a Atlanticului va fi o repetitie generala pentru Cupa Mondiala din 2026, care va avea loc in SUA, Canada si Mexic.
FIFA a luat decizia de a organiza CM a cluburilor in format extins pentru o mai buna promovarea a fotbalului. Totusi, decizia a fost criticata de jucatori si antrenori, acestia acuzand programul extrem de incarcat.
Primul meci al competitie va avea loc intre Al Ahly FC si Inter Miami, echipa lui Lionel Messi, sambata spre duminica, la ora 03.00, ora Romaniei.
Istvan Kovacs a fost delegat la meciul pe care Paris Saint-Germain il va disputa cu Atletico Madrid, duminica, la Cupa Mondiala a Cluburilor.