2024-01-30 11:31:45

Incep taberele studentesti gratuite

Luna februarie aduce o oportunitate deosebita pentru studentii romani: Ministerul Familiei, Tineretului si Egalitatii de Sanse (MFTES) a anuntat organizarea unui program special de tabere studentesti de iarna. Taberele sunt programate in doua serii – una intre 10 - 15 februarie si cea de a doua intre 18 - 23 februarie. Potrivit MFTES, cazarea si masa vor fi asigurate de catre organizatori, astfel incat studentii vor suporta doar costurile de transport. 

Pentru a se califica, studentii trebuie sa fie inmatriculati la o forma de invatamant cu frecventa, sa nu aiba restante si sa aiba o varsta de pana la 35 de ani. In cazul studentilor din primul an, acestia se pot inscrie doar daca au situatia incheiata pe semestrul intai. Inscrierea se face printr-o cerere depusa la secretariatul facultatii. In anumite cazuri, pe langa cererea standard, pot fi solicitate si dovezi ale implicarii in activitati extracurriculare sau ale incadrarii in anumite cazuri sociale.

Ministerul Familiei, Tineretului si Egalitatii de Sanse subliniaza ca, la propunerea Studentilor din Romania, incepand din acest an studentii cu dizabilitati vor putea solicita in cererea tip sa fie insotiti in tabara de persoana desemnata ca asistent personal de comisia medicala. 


Sursa foto: Tabere Straja

Vezi si