2025-08-10 19:59:19

Incep probele scrise la Bacalaureatul de toamna

Peste 30.200 de absolventi de liceu vor sustine, incepand de luni, probele scrise la sesiunea a doua a Bacalaureatului, potrivit datelor comunicate de Ministerul Educatiei si Cercetarii.


18.200 de candidati provin din promotia curenta, iar circa 12.000 de candidati - din promotiile anterioare, noteaza Agerpres.


Acestia vor sustine tot examenul sau, in functie de rezultatele obtinute in sesiunile anterioare si recunoscute ca atare, doar probele nepromovate.


Examenul se desfasoara potrivit urmatorului calendar:


* 11 august: Limba si literatura romana - proba E.a) - proba scrisa


* 12 august: Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisa


* 13 august: Proba la alegere a profilului si specializarii - proba E.d) - proba scrisa


* 14 august: Limba si literatura materna - proba E.b) - proba scrisa


* 18 august: Afisare rezultate probe scrise (pana la ora 12:00), vizualizare lucrari scrise si depunere contestatii (in intervalul orar 14:00 - 18:00)


* 19 - 20 august 2025: Vizualizare lucrari scrise si depunere contestatii


* 26 august: Afisarea rezultatelor finale


Probele incep la ora 9:00, accesul candidatilor in sali fiind permis, in baza unui act de identitate valid, pana la ora 8:30.


Examenul este promovat de candidatii care indeplinesc, simultan, urmatoarele conditii: au sustinut toate probele de evaluare a competentelor, au sustinut toate probele scrise (fiind notati cu minimum 5 la fiecare dintre acestea) si au obtinut cel putin media 6 (in baza notelor primite la probele scrise).


A doua sesiune a Examenului national de Bacalaureat 2025 a inceput lunea trecuta cu probele de evaluare a competentelor. 

Vezi si