2025-05-07 19:10:42

In week-end, SofistiCAT, la Bucuresti

Pisici de rasa din toata Europa, superstaruri nascute in Romania si o competitie unica intre doua generatii de campioni – toate te asteapta in zilele de 10–11 mai, la Sala Palatului din Bucuresti, la editia de primavara a Salonului International Felin SofistiCAT, cel mai important eveniment felin cu acces pentru publicul larg din Romania.

Vizitatorii vor putea admira superbe exemplare din rasele: Abysiniana, Albastru de Rusia, Bengaleza, British Shorthair, British Longhair, Cornish Rex, Devon Rex, Exotica, Maine Coon, Neva Masquerade, Norvegiana de Padure, Persana, Ragdoll, Sacra de Birmania, Singapura, Sphinx si pisica de casa.

Premiera absoluta: pentru prima data in Romania, va participa la o competitie oficiala rasa Bombay – o aparitie rara si spectaculoasa, cu blana neagra ca abanosul si ochi aurii patrunzatori. Supranumita "pantera de apartament”, Bombay vine intr-o singura culoare: negru intens, lucios, uniform. 

De asemenea, cei care vor merge la Sala Palatului in acest week-end vor avea ocazia sa admire si exemplare dintr-o rasa spectaculoasa, dar necunoscuta in Romania: Cornish Rex – pisica cu bucle naturale, un pionier al elegantei carliontate. Gratioasa, usoara ca o pana, aceasta rasa a stat la baza tuturor raselor Rex recunoscute astazi.

Un moment simbolic va avea loc in cadrul expozitiei: motanul Wild Forest’s NORDRI (Campion European FIFe 2024) si fiul sau, Wild Forest’s PROSECCO (Baltic Winner si castigator al Cupei Scandinaviei 2025), ambii Norvegieni de Padure albi, se vor infrunta intr-un duel spectaculos pentru titlul de Best in Category – o confruntare istorica intre legenda si mostenitor. Aceasta intalnire are loc intr-un an cu incarcatura simbolica: se implinesc 75 de ani de cand Regele Olaf al V-lea al Norvegiei a declarat oficial Norvegiana de Padure drept pisica nationala a Norvegiei.

Trei superstaruri feline nascute in Romania au dominat scena internationala si au cucerit trofeul Baltic Winner 2025:

- Winter Foxex NEXUS, un motan British Shorthair Silver cu ochi albastri – Campion European FIFe 2025 si Baltic Winner, crescut de Oana Pintilii si Alexandru Paraschiv

- Wild Forest’s PROSECCO, un motan Norvegian de Padure – Baltic Winner 2025 si castigator al Cupei Scandinaviei 2025, puiul lui Wild Forest’s Nordri, crescut de Aurelian si Cora Ionescu

- Gina’s Drea IARA, o spectaculoasa femela Maine Coon Silver – Baltic Winner, cu performante notabile la Campionatul Mondial 2024, crescuta de Gina Vlad.

Toate aceste superbe pisici campioane s-au nascut in Romania si sunt considerate favorite pentru titlul mondial care se va decerna in aceasta toamna la Bucuresti.

Salonul International Felin SofistiCAT are loc in zilele de 10 si 11 mai 2025, intre orele 10:00 si 17:00, la Sala Palatului din Bucuresti. Accesul publicului se face pe baza de bilet.


Sursa foto: OK!

Vezi si