Grecia: un youtuber batjocorea live persoane vulnerabile
In Grecia a fost arestat un youtuber sub acuzatiile de exploatare fizica, verbala si sexuala si torturarea persoanelor cu dizabilitati si a minorilor in scopul castigului financiar. O adevarata vedeta pe platforma, barbatul in varsta de 35 de ani isi transmitea live abuzurile odioase si, ceea ce este si mai grav, se bucura de un mare succes pe care il si monetiza.
Astfel, urmaritorii sai plateau pana la 200 de euro in timpul transmisiunilor live in care "se delectau" cu filmari ale unor fete minore pe care youtuberul le convingea sa consume mari cantitati de alcool, apoi sa faca acte sexuale sau cu videoclipuri in care batjocorea si abuza persoane cu retard mintal. Spectatorii puteau, de asemenea, sa comande prin "donare” tipuri specifice de abuz, inclusiv tortura sau "provocari” la adresa victimelor, care variau de la abuz verbal la abuz fizic si chiar sexual. De altfel, barbatul a fost arestat in casa sa din Atena chiar in timp ce transmitea un alt videoclip abuziv.
Oamenii legii spun ca unele dintre victime ar fi fost atrase la casa lui cu promisiunea de a fi platite pentru a participa la videoclipuri si ca nu cunosteau natura exacta a ceea ce urma sa li se intample. Tanarul neaga acuzatiile, sustinand ca videoclipurile au fost de natura consensuala. El a sustinut, de asemenea, ca a fost "atent” atunci cand a avut de-a face cu persoane cu retard mintal.
Suspectul urmeaza sa fie audiat maine de un magistrat de instructie de la Atena.
Sursa foto: Greek Reporter