2023-03-01 11:27:34

Grecia: tragedie feroviara

Tragedie feroviara in Grecia, unde noaptea trecuta s-au ciocnit doua trenuri: unul de calatori, cu peste 350 de pasageri si unul de marfa. Cel putin 36 de persoane au murit, iar alte 66 au fost ranite. Sase victime se afla internate la terapie Intensiva, in stare grava. Printre victime se numara si copii.

Accidentul feroviar s-a produs in orasul Tempi, aflat in estul Greciei, intre Atena si Salonic. La fata locului au ajuns in foarte scurt timp zeci de autospeciale de pompieri si de ambulante. Spitalele Papanikolaou si Gennimata din Salonic, care au o unitate speciala pentru pacientii arsi, au fost de asemenea puse in alerta, la fel ca cele din Attica, iar unitatile militare din Tesalia au intrat intr-un protocol de alerta.

Conform autoritatilor, operatiunile de cautare continua, salvatorii concentrandu-se asupra primelor trei vagoane ale trenului de pasageri, care au fost cele mai afectate de coliziune. 

Specialistii consultati de presa elena spun ca ciocnirea celor doua trenuri a fost cauzata cel mai probabil de o eroare umana, pentru ca sistemele electronice de la bordul trenurilor "nu mai functioneaza de ani intregi”. "S-a intamplat ceva de neconceput. Cele doua trenuri au fost gasite pe aceeasi linie. Nimic nu functioneaza, totul se face manual. Suntem in modul manual pe toata reteaua Atena-Salonic”, a declarat presedintele asociatiei mecanicilor de locomotiva, Kostas Genidounias.




Sursa foto: CNN

Vezi si