Google si-a lansat in Europa si Brazilia chatbotul de inteligenta artificiala
Google a lansat joi chatbotul sau de inteligenta artificiala Bard in Europa si Brazilia, cea mai mare expansiune a produsului de la lansarea sa in februarie, cu care va concura rivalul ChatGPT, sustinut de Microsoft, transmite Reuters.
Bard si ChatGPT sunt programe care folosesc inteligenta artificiala generativa pentru a avea conversatii cu utilizatorii si a raspunde la nenumarate solicitari.
Produsele au declansat un entuziasm global, temperat de prudenta, noteaza news.ro. Companiile au investit miliarde, cu speranta de a genera mult mai multe venituri din publicitate si din servicii cloud.
La inceputul acestei saptamani, miliardarul Elon Musk si-a lansat, de asemenea, startupul sau de inteligenta artificiala xAI, a carui echipa include mai multi fosti ingineri ai Google, Microsoft si OpenAI, dezcvoltatoarea ChatGPT.
Google a adaugat acum noi functii la Bard, care se aplica in intreaga lume.
”Incepand de astazi, puteti colabora cu Bard in peste 40 de limbi, inclusiv araba, chineza, germana, hindi si spaniola. Uneori, auzind ceva cu voce tare te poate ajuta sa-ti abordezi ideea intr-un mod diferit... Acest lucru este util mai ales daca vrei sa auzi pronuntia corecta a unui cuvant sau sa asculti o poezie sau un scenariu”, a anuntat directorul senior de produse Google, Jack Krawczyk, intr-o postare pe blog.
El a spus ca utilizatorii pot schimba acum tonul si stilul raspunsurilor Bard, pentru a fi simple, lungi, scurte, profesionale sau casual.
Acestia pot fixa sau redenumi conversatiile, pot exporta codul in mai multe locuri si pot folosi imagini in solicitari.
Lansarea Bard in UE a fost intarziata de autoritatile locale de reglementare a confidentialitatii.
Krawczyk a spus ca Google s-a intalnit de atunci cu autoritatile de reglementare pentru a-i asigura cu privire la aspectele legate de transparenta, alegere si control.
Intr-o intalnire cu jurnalistii, Amar Subramanya, vicepresedinte de inginerie al Bard, a adaugat ca utilizatorii pot opta pentru ca datele lor sa nu fie colectate.
Google a fost afectat noua actiune colectiva in justitia din SUA, in legatura cu presupusa utilizare abuziva a informatiilor personale ale utilizatorilor pentru a-si antrena sistemul de inteligenta artificiala.
Subramanya a refuzat sa comenteze daca exista planuri de dezvoltare a unei aplicatii Bard.
”Bard este un experiment. Vrem sa fim indrazneti si responsabili”, a adaugat el.
Cu toate acestea, atractia noutatii poate fi in scadere, numerele recente referitoare la utilizatori aratand ca traficul lunar catre site-ul web ChatGPT si vizitatorii unici au scazut pentru prima data in iunie.