2025-04-17 12:12:44

Google, data in judecata pentru o noua speta, in Marea Britanie

Google se confrunta cu un proces colectiv in valoare de pana la 5 miliarde de lire sterline in Marea Britanie, fiind acuzata ca a abuzat de pozitia sa de dominatie aproape totala pe piata cautarilor online pentru a creste artificial preturile publicitatii digitale, transmite CNBC.


Actiunea in justitie a fost depusa miercuri la Tribunalul pentru Apeluri in Domeniul Concurentei din Marea Britanie si sustine ca Google a restrictionat in mod abuziv concurenta din partea altor motoare de cautare, consolidandu-si astfel pozitia dominanta si transformandu-se in principala platforma pentru publicitatea online.


Procesul este initiat de Or Brook, expert in dreptul concurentei, in numele a sute de mii de organizatii din Regatul Unit care au utilizat serviciile de publicitate Google intre 1 ianuarie 2011 si momentul depunerii plangerii. Brook este reprezentata de firma de avocatura Geradin Partners.


”Astazi, companiile si organizatiile britanice, mari sau mici, nu au aproape nicio alternativa viabila la reclamele Google pentru a-si promova produsele si serviciile. Regulatorii din intreaga lume au descris Google ca fiind un monopol, iar prezenta in paginile de top ale Google este esentiala pentru vizibilitate,” a declarat Brook intr-un comunicat emis marti.


Ea a adaugat ca Google ”si-a folosit dominatia pe piata cautarilor si publicitatii online pentru a supraincarca advertiserii”, iar acest proces colectiv urmareste sa traga compania la raspundere pentru practicile considerate ilegale si sa obtina compensatii pentru clientii afectati din Regatul Unit.



Vezi si