
Germania legalizeaza posesia de canabis in public
Germania devine a treia tara din UE care legalizeaza posesia de canabis pentru uz personal, dupa ce astazi Camera legislativa superioara (Bundesrat) a votat favorabil proiectul legislativ, care fusese aprobat de Bundestag (Camera inferioara) luna trecută.
Astfel, noua lege le permite adulţilor să deţină o cantitate de până la 25 grame de canabis pentru uz personal în public. De asemenea, va fi autorizată cultivarea a trei plante de canabis în propria casă şi posesia a până la 50 grame pentru uz personal în locuinţă.
Consumul de marijuana în spaţii publice va fi interzis în şcoli, centre sportive şi pe o rază de 100 metri de acestea.
Legea intra in vigoare si va fi aplicata chiar de la 1 aprilie in Germania.
Malta are în prezent cele mai tolerante legi din UE în ceea ce privește cultivarea, consumul și posesia de canabis. În timp ce Olanda este adesea considerată relaxată în ceea ce privește marijuana, cultivarea, vânzarea și deținerea de droguri este ilegală. Vânzarea acesteia este "tolerată" în faimoasele cafenele ale țării, iar posesia a maximum 5 g de canabis este, de asemenea, dezincriminată. Canabisul a fost dezincriminat în Portugalia începând din 2001, consumul și deținerea de cantități mici fiind tratate ca infracțiune administrativă, iar în Spania, consumul privat nu este interzis, dar este considerat o infracțiune în public, pedepsită cu amendă. În Luxemburg, consumul privat este tolerat, la fel ca și cultivarea a patru plante de canabis începând din acest an, iar posesia de canabis în public este dezincriminată.
Sursa foto: Shepherd Express