
Gala Premiilor Emmy - record negativ de audienta
Audienta la Premiile Emmy, echivalentul Oscarurilor pentru televiziunea americana, a atins luni seara un nou minim istoric,
Amanata cu patru luni din cauza grevelor de la Hollywood, cea de-a 75-a ceremonie a fost urmarita de doar 4,3 milioane de telespectatori, potrivit cifrelor publicate marti de Fox, care a difuzat spectacolul.
Un nou record negativ pentru acest eveniment, care suscita din ce in ce mai putin interes in Statele Unite.
In 2022, ceremonia Emmy a fost urmarita de doar 5,9 milioane de telespectatori. Este chiar mai putin decat la editia din 2020, supranumita "PandEmmys", cand vedetele au ramas acasa din cauza izolarii.
Poate ca ceremonia nu a atras prea multi telespectatori, dar a fost un spectacol extraordinar, punctat de omagii nostalgice aduse mai multor seriale - "The Sopranos", "Ally McBeal", "Grey's Anatomy" - care au marcat istoria televiziunii americane.
Seara, dominata de serialele "Succession" si "The Bear", a fost apreciata de criticii americani. Los Angeles Times a descris-o chiar ca fiind "cea mai buna editie a premiilor Emmy din ultimii ani".
Premiile Emmy au loc, de obicei, in septembrie. Insa anul trecut, greva actorilor si a scenaristilor din Statele Unite a fortat anularea Emmy-urilor.