Gabi Ruse, in semifinala la Australian Open!
Perechea formata din Gabriela Ruse si Marta Kostyuk s-a calificat in semifinalele probei de dublu de la Australian Open! Romanca si ucraineanca au trecut de favoritele numarul 4, Storm Hunter si Elise Mertens (Australia/Belgia), scor 7-6(6), 2-6, 6-4, dar le asteapta o semifinala extrem de dificila, impotriva celei mai bune perechi din lume la dublu feminin: tenismenele din Cehia Barbora Krejcikova si Katerina Siniakova, favoritele #1 si detinatoare de titluri de Grand Slam.
La simplu, astazi se joaca semifinalele dintre Elena Rybakina (Kazahstan, 23 de ani, 25 WTA) si Victoria Azerenka (Belarus, 33 de ani, 24 WTA), respectiv Magda Linette (30 de ani, locul 45, reprezentanta Poloniei dupa eliminarea surprinzatoare a liderului mondial Iga Swiatek) - Aryna Sabalenka (Belarus, 24 de ani, 5 WTA si singura jucatoare din Top 20 care a mai ramas in competitie).
Semifinalele masculine se vor disputa maine si arata astfel: Stefanos Tsitsipas (Grecia, 24 de ani, locul 4 mondial) - Karen Khachanov (Rusia, 26 de ani, 20 ATP), respectiv Novak Djokovic (Serbia, 35 de ani, 5 ATP) - Tommy Paul (SUA, 25 de ani, locul 35 in ierarhia mondiala si una dintre cele mai mari surprize ale Australian Open).
Sursa foto: WILX