
Fratii Tate, aproape de a scapa de problemele cu justitia din Romania
La sosirea fratilor Andrew si Tristan Tate (care au dubla cetatenie, britanica si americana) in Florida, saptamana trecuta, guvernatorul statului Ron DeSantis a declarat ca acestia "Nu sunt bineveniti" si a promis ca va face demersurile legale pentru expulzarea lor. Procurorul general al Floridei James Uthmeier a confirmat marti ca a deschis o ancheta penala pe numele celor doi si a spus ca "va utiliza toate instrumentele pe care le avem in cadrul autoritatii noastre legale pentru a-i trage la raspundere”. De asemenea, el a precizat ca a obtinut si a executat citatii si mandate ca parte a "unei anchete penale active”.
In Romania, opinia publica s-a aratat consternata de faptul ca fratilor Tate le-a fost permis sa paraseasca tara dupa ce au obtinut acest drept fara ca informatia sa fie facuta publica. Ministrul Justitiei, Radu Marinescu, a declarat ca "a existat un comunicat al DIICOT, care a fost transmis publicului si in care s-a explicat ca a existat doar o modificare in continutul controlului judiciar care a fost dispus, in ceea ce ii priveste pe acesti doi inculpati”.
Fratii Tate se vor intoarce din SUA, sustine unul dintre avocatii lor, Alexandru Risnita, din Baroul Cluj, care spune ca ridicarea interdictiei de a parasi Romania pentru fratii Andrew si Tristan Tate era de asteptat, avand in vedere ca acestia sunt cetateni straini retinuti in tara de peste 868 de zile si ca aproximativ 70% din probele din primul dosar, care a fost trimis inapoi la Parchet, au fost anulate. Aparatorul afirma ca in cel de al doilea dosar Curtea de Apel Bucuresti a stabilit, cu ocazia respingerii propunerii de arestare preventiva, ca faptele mentionate nu exista nici macar la nivel de suspiciune rezonabila.
"Discut zilnic cu ei aspecte juridice. Ma astept ca cele doua dosare sa fie clasate si, cel mai probabil, reunite fiind intr-un singur dosar. Sunt complet nevinovati. In data de 23 martie se vor intoarce din Statele Unite, avand deja avion inchiriat. Pe 24 martie trebuie sa fie prezenti la semnatura pentru controlul judiciar. Mereu au respectat legea si o vor respecta si in continuare”, sustine avocatul.
In luna mai, masura controlului judiciar pentru Andrew si Tristan Tate va inceta de drept, pentru ca se depaseste termenul maxim legal.
Sursa foto: BBC