Franta: se redeschide Catedrala Notre Dame!
Catedrala Notre Dame din Paris, un simbol al Frantei si unul dintre cele mai faimoase obiective turistice din lume, se redeschide, la cinci ani si jumatate de la groaznicul incendiu din 15 aprilie 2019. Atunci, o lume intreaga a asistat timp de zile in sir la transmisiunile in direct care aratau cum flacarile au sfasiat acoperisul din lemn si plumb si au pus serios in pericol stabilitatea cladirii. Vitraliile au fost sparte, iar marea orga a catedralei din secolul al 15-lea a fost distrusa.
Asa dupa cum a promis presedintele Frantei, s-a lucrat fara oprire la uriasul santier care a devenit situl catedralei, iar costurile reconstructiei au depasit 700 de milioane de euro. Parea un obiectiv imposibil de atins orizontul anului 2024, dar iata ca a fost indeplinit! Mai raman de finisat anumite parti ale renovarii pana la inceputul anului viitor, dar pe 7 decembrie Notre Dame se va redeschide oficial.
Va fi o ceremonie transmisa la nivel mondial, urmata de mai multe slujbe si concerte. Presedintele Frantei Emmanuel Macron este asteptat sa tina un discurs in fata catedralei, iar la festivitate vor participa sute de episcopi, oficiali si donatori care au contribuit la renovare.
Arhiepiscopul Parisului, Monseniorul Laurent Ulrich, a anuntat o serie de festivitati pentru redeschidere, incepand cu intoarcerea statuii Fecioarei cu Pruncul chiar astazi, 15 noiembrie, insotita de "o mare procesiune populara pe strazi".
Odata redeschisa, incepand din 8 decembrie 2024, pana la 15 milioane de vizitatori sunt asteptati anual la Catedrala Notre Dame.
Sursa foto: Magnum