
Final de ancheta in cazul mortii lui Gene Hackman
Autoritatile din Santa Fe, New Mexico, au facut publice concluziile investigatiei si rezultatele raportului oficial privind moartea legendarului actor Gene Hackman si a sotiei sale, Betsy Arakawa. Decesul celor doi a fost descoperit pe 26 februarie, cand un ingrijitor apropiat cuplului i-a gasit fara viata in casa lor din Santa Fe. Oficialii au exclus de la inceput ipoteza unei crime, iar testele pentru otravirea cu monoxid de carbon au iesit negative.
Betsy Arakawa, in varsta de 65 de ani, a fost gasita fara suflare in baie, alaturi de un flacon de medicamente deschis si pastile imprastiate. Legistii au stabilit ca moartea sa a fost provocata de un sindrom pulmonar cauzat de infectia cu hantavirus – o boala rara, dar extrem de periculoasa. Se estimeaza ca Arakawa ar fi murit in jurul datei de 11 februarie, iar Hackman, aflat intr-o stare de sanatate precara din cauza bolii Alzheimer si a problemelor cardiace, ar fi putut sa nu fie constient ca sotia sa era deja decedata in locuinta.
In ceea ce il priveste pe marele artist, ultimul semnal detectat de la stimulatorul sau cardiac dateaza din 17 februarie, ceea ce indica faptul ca ar fi decedat in acea zi. Actorul premiat de doua ori cu Oscar a fost gasit cazut in apropierea intrarii casei cuplului din comitatul Santa Fe.
Potrivit serifului comitatului, Adan Mendoza, anchetatorii au descoperit o usa intredeschisa in partea din spate a casei, pe unde doi dintre cainii familiei au intrat si iesit. Un al treilea caine al cuplului a fost gasit mort in interior, intr-un tarc, emaciat si deshidratat pentru ca nu mai primise apa si hrana de circa doua saptamani.
Sursa foto: The Mirror