2023-09-14 12:18:42

Festivalul Unfinished 2023 - Experimente sociale, dezbateri, blind dates, la Casa Universitarilor

3.141 de oameni vor fi selectati pentru a participa la cea de-a opta editie a festivalului Unfinished, iar timp de trei zile acestia se vor putea bucura de experiente, conversatii, momente artistice, instalatii si sesiuni de wellness, alaturi de celebrele reuniuni in jurul mesei, degustari de vin si conversatii in jurul focului.


Tema editiei este Silence.


Tacerea va fi firul rosu al tuturor momentelor din festivalul UNFINISHED, iar zeci de invitati - artisti, filosofi, antreprenori, creativi, ganditori - din toate colturile lumii, vor explora tema editiei din perspectiva domeniului lor de activitate.


Capucine Gros, directorul artistic al festivalului UNFINISHED, a declarat ca „tacerea (Silence) a devenit din ce in ce mai prezenta in conversatiile noastre si este legata de multe aspecte ale vietii pe care vrem sa le abordam: tacerea in relatii (intimitate, secrete, tabuuri, relatii de munca), tacerea in raporturile de putere (cenzura, protest, greve), tacerea in tehnologie (algoritmi, inteligenta artificiala), tacerea in meditatie si yoga. Sunt multe tipuri de tacere si cu siguranta nu vom putea sa le abordam pe toate si nici nu avem toate raspunsurile, dar putem crea un spatiu intentionat pentru ascultare”.


O parte dintre invitati vor aborda tacerea foarte direct, asa cum este jurnalista Anelise Borges (FR), care va vorbi despre inutilitatea cuvintelor in fata realitatii crunte sau fotograful istoric Joao Paulo Barbosa (BR) ale carui lucrari graviteaza in jurul expeditiilor in peisaje tacute. Altii vor trata tema festivalului intr-un mod metaforic, cum ar fi experta in conexiuni umane, Lakshmi Rengarajan (US), care reimagineaza modul in care iesim la date-uri mai tarziu in viata sau Ligia Giatti (BR), ce va discuta despre munca si leadership.


Unii vor aplica strategii creative pentru a rupe tacerea dintre noi, cum ar fi Topaz Adizes (MX) si duo-ul de spoken poetry Griot (US), ce vor cataliza conversatii neasteptate intre participanti. Altii vor trata tema intr-o maniera practica si vor traduce linistea in workshopuri cum ar fi cel de upcycling sustinut de designerul Alexe Popescu (RO) sau cel de re-personalizare a tricourilor si a totebag-urilor pe care participantii le detin deja, in incercarea de a deschide un dialog despre sustenabilitate, noteaza news.ro.


Avisek Majumdar (IN) va sustine sesiuni lungi de yoga, create tocmai pentru a ajunge la linistea interioara. Muzicienii si DJ-ii se vor juca in felul lor cu tacerea (sau lipsa ei), iar coregrafa Rafaela Sahyoun (BR) va pregati sase dansatori pentru a se exprima folosindu-si trupurile in detrimentul cuvintelor.


Vezi si