2025-02-04 10:37:32

Facebook #21

Pe 4 februarie 2004, un tanar student de la Harvard lansa un proiect online care avea sa schimbe pentru totdeauna modul in care comunicam. Mark Zuckerberg, alaturi de cativa prieteni si colegi, a creat Facebook. Platforma a fost destinata in primul rand studentilor de la Harvard, oferindu-le un spatiu virtual in care sa se cunoasca si sa interactioneze. Ideea s-a dovedit atat de populara incat, in scurt timp, a fost extinsa catre alte universitati americane de prestigiu, cum ar fi Yale si Stanford. Astazi, la 21 de ani de la acea zi, Facebook este una dintre cele mai utilizate retele sociale din lume, conectand miliarde de oameni.

Insa succesul Facebook nu a venit fara controverse. Fratii Winklevoss, doi studenti de la Harvard, l-au acuzat pe Mark Zuckerberg ca le-a furat ideea si au intentat un proces de rasunet, sustinand ca platforma ar fi fost inspirata din proiectul lor, ConnectU. Conflictul s-a incheiat printr-o intelegere financiara, dar acest episod a ramas un capitol controversat in istoria Facebook si a fost punctul de pornire pentru un film de mare succes: "The Social Network" (2010). 

Astazi, Facebook nu mai este doar un simplu site unde oamenii se conecteaza cu prietenii. Platforma face parte dintr-un ecosistem virtual mai larg, care include Instagram, WhatsApp si Messenger, formand un imperiu digital de necontestat: Meta.

Insa astazi, la 21 de ani de existenta, viitorul este incert. Tinerii utilizatori migreaza tot mai mult catre platforme precum TikTok, iar Facebook incearca sa se reinventeze pentru a ramane relevant. De-a lungul anilor, scandalurile privind confidentialitatea datelor, utilizarea informatiilor personale in scopuri comerciale si influenta asupra alegerilor politice au ridicat semne de intrebare asupra eticii din spatele platformei. 


Sursa foto: Daily The Patriot


Vezi si