2024-03-06 11:40:54

Emir Kusturica isi doreste sa devina... un regizor rus

Regizorul sarb Emir Kusturica ("Pisica alba, pisica neagra", "Underground", "Vremea tiganilor") se afla in aceasta perioada in Rusia, unde a fost invitat sa cante la Festivalul Mondial al Tineretului organizat la Soci intre 29 februarie si 7 martie si a folosit prilejul pentru a-si declara admiratia si adeziunea la cultura rusa. El a afirmat, intr-un interviu pentru "Izvestia", ca-si doreste sa activeze ca regizor rus. Deocamdata, Kusturica Kusturica a dezvaluit lucreaza la un film in care imbina povestile din romanele "Crima si Pedeapsa” si "Idiotul”, de Feodor Dostoievski.

"Vreau sa fac parte din cultura rusa, asa ca fac acest film. Nu doar din acest motiv, desigur, dar fara indoiala, vreau sa fiu un regizor rus. Asta inseamna pentru mine sa fiu intr-un corp imens de oameni pe care i-am iubit cand eram mic, pe care i-am citit, pe care i-am vazut - Dovjenko, Suksin, Pudovkin, Mihalkov”. 

De altfel, admiratia regizorului sarb pentru Rusia nu este o noutate. El are si o afinitate speciala cu capitala Federatiei, declarata in anii trecuti: "Moscova este cel mai mare si cel mai bun oras din lume, dupa parerea mea (...) Moscova este o metropola cu suflet. Ea a adus laolalta arhitecti care au lucrat impreuna de-a lungul veacurilor si lucreaza si acum. Mereu ma simt bine aici”. Pe deasupra, presedintele rus il fascineaza. In 2012 cineastul spunea: "Daca as fi englez as fi foarte mult impotriva lui Putin. Daca as fi american as lupta chiar impotriva lui, dar daca as fi rus as vota pentru el”. In acelasi an, Emir Kusturica a participat la ceremonia de investire a lui Putin pentru al treilea mandat de presedinte, iar in 2014 si-a exprimat sustinerea pentru anexarea ilegala a Crimeii si a mers sa cante in peninsula. Consecvent, in 2017 il caracteriza pe Putin drept "un barbat cu o fire blanda" si apoi a fost decorat de dictatorul rus cu Ordinul Prieteniei.


Sursa foto: Telegraf.rs

Vezi si