
Elton John isi amana proiectul de album din cauza problemelor medicale la ochi cu care se confrunta
Elton John isi revine cu greu dupa o infectie oculara cu care se lupta din vara. Desi a dat vesti incurajatoare in septembrie, muzicianul a dezvaluit luni, in cadrul emisiunii „Good Morning America”, ca boala i-a afectat grav vederea si ca nu a putut face niciun progres in proiectul sau de album.
„Din pacate, mi-am pierdut vederea la ochiul drept in iulie, pentru ca am avut o infectie in sudul Frantei. Si de patru luni nu mai pot vedea nimic. Iar ochiul meu stang nu este in cea mai buna forma”, a explicat el.
„Asa ca exista speranta si incurajare ca totul va merge bine. Dar sunt un pic blocat in acest moment, pentru ca pot face interviul, dar sa intru in studio si sa inregistrez, nu stiu. In primul rand, pentru ca nu pot vedea versurile!”.
„Nu pot vedea nimic, nu pot citi nimic, nu ma pot uita la nimic”, a adaugat cantaretul britanic, ramanand optimist cu privire la evolutia bolii. „Luam masuri pentru a incerca sa imbunatatim situatia”, a adaugat el.
In 15 noiembrie, Elton John a lansat un videoclip in colaborare cu cantareata Brandi Carlile. Acest cantec va aparea in documentarul despre Elton John, regizat de sotul sau, David Furnish, care va fi difuzat pe Disney+ la 13 decembrie.
Elton John si-a luat adio de la scena in iulie 2023, in cadrul unui concert la Stockholm, Suedia. Intitulat „Farewell Yellow Brick Road”, turneul final al cantaretului melodiei „Rocket Man” a inceput in 2018 si a fost programat initial sa dureze trei ani, cu peste 300 de date planificate. Dar a fost intrerupt de pandemia de coronavirus, de o operatie la sold in 2021 si de un test Covid pozitiv in 2022.