2024-09-16 19:45:45

Eclipsa partiala de luna, la noapte

In noaptea aceasta se va produce o eclipsa partiala de Luna, vizibila in Romania. Va fi ultima din acest an. Luna se va afla la granita dintre constelatiile Aquarius si Pisces. Pe tot parcursul noptii, planeta Saturn se va afla in dreapta Lunii.

"Fenomenul incepe cu intrarea Lunii in penumbra, la ora 3,39. In acel moment, Luna se va afla destul de jos pe cer, inspre sud-vest. Pentru ca penumbra Pamantului nu este foarte opaca, la inceputul fenomenului culoarea Lunii nu se va schimba mult. In apropierea maximului, insa, incepand cu ora 5,30, partea de sud a Lunii va incepe sa aiba o culoare diferita fata de partea de sus. Maximul se va produce la ora 5,44, cand Luna va fi total in penumbra si aproximativ 4% in umbra Pamantului. In acel moment, Luna se va afla foarte jos pe cer, inspre orizontul de sud-vest. Dupa maxim, Luna isi va recapata stralucirea si culoarea, iesind complet din umbra la ora 6,16 si din penumbra la ora 7,05. La Bucuresti, Luna apune chiar in timp ce iese din penumbra", sunt informatiile transmise de Observatorul Astronomic.

Ultima eclipsa de Luna a avut loc pe 28 octombrie 2023, iar urmatoarea se va produce pe data de 14 martie 2025, la ora 00,38. Va fi o eclipsa totala si va fi partial vizibila din Romania (Luna apune inaintea fazei maxime).


Sursa foto: Shutterstock

Vezi si