Doua persoane au fost audiate in Neamt, pentru acces neautorizat cu detectoarede metale in zone de patrimoniu arheologic
Doua persoane au fost audiate intr-un dosar privind accesul neautorizat cu detectoare de metale in zonele cu patrimoniu arheologic din judetul Neamt. La domiciliile lor au fost gasite mai multe obiecte vechi, printre care monede din 1.885 si 1.867, un medalion comemorativ Carol I si fragmente de bijuterii.
”La data de 10 octombrie a.c., politistii din cadrul Serviciului Investigatii Criminale Neamt s-au sesizat din oficiu privind savarsirea infractiunilor de furt calificat si accesul cu detectoare de metale sau utilizarea lor in zonele cu patrimoniu arheologic fara autorizarea prealabila”, anunta IGPR.
In urma cercetarilor desfasurate de politisti a rezultat faptul ca, in intervalul ianuarie 2023 – octombrie 2025, un barbat, de 57 de ani, din Garcina, ar fi patruns cu detectoare de metale si le-ar fi utilizat in zone cu patrimoniu arheologic, din judetul Neamt, fara a avea autorizatia prealabila emisa de Ministerul Culturii si Cultelor, locuri de unde ar fi sustras bunuri care ar face parte din patrimoniul cultural.
”In cauza s-au desfasurat activitati complexe de cercetare, in urma carora, la data de 11 decembrie a.c., s-au pus in executare doua mandate de perchezitie domiciliara, in comuna Garcina, la imobilele a doua persoane, fiind descoperite, in ambele locatii, bunuri apartinand patrimoniului cultural mobil, avand valoare istorica, ca de exemplu doua monede de 5 bani datate din anii 1.885 si 1.867, doua monede de 10 bani datate din anul 1.867, o rubla datata din anul 1.830 din argint, medalion comemorativ Carol I datat din 1.839-1.939, o cruce, trei inele, trei fragmente de bijuterii, patru fragmente de ornamente, o moneda din cupru si o catarama din bronz, doua topoare din fier, o nicovala, un amnar si mai multe fragmente metalice”, precizeaza IGPR.
Toate aceste bunuri au fost ridicate, in vederea continuarii cercetarilor.
La finalizarea perchezitiilor, doua persoane, cu varste de 57, respectiv 35 de ani, au fost duse la audieri.
Cercetarile continua in prezenta cauza, pentru probarea intregii activitati infractionale.